Și dacă sufletul e un vierme ?

Care s-a ros pe dinăuntru

Și- a putrezit.

Și dacă sufletul e un os?

Ce zace  la 2 metri sub  pământ 

Și dacă el nu are tată,

nici frate si nici mumă ?

E  noroi, cenușă,  humă

Și totul e un mare nimic făra rost ?

Și dacă sufletul  e moarte, e beznă

Un hău ivernal.

Și dacă el n-a venit niciodată din lumină ?

E  doar un blestem ancestral.

Și dacă sufletul e un mit

Frumos povestit la nesfârșit

Să fie  doar moarte ?

Un tragic sfârșit ?

Și  dacă Dumnezeu n- a existat …

Niciodată ?

Atunci, spuneți-mi vă rog,

De ce mă doare sacadat și cumplit

Sufletul meu, când vreau să zbor

De fiecare dată ?

GOSPODARII

Moldovenii sunt Gospodari - este unul dintre cliseele care gadila orgoliu usor inflamabil al mai multor moldoveni fudulani.

“Sa fii GOSPODAR! »  e sloganul nescris,  al unui  maraton national manat de acea nestapanita fudulie resimtita de aceasta mica natiune (populatie), putin cunoscuta pe mapamond. Nordul se intrece cu Sudul : cine e mai gospodar, satele intre sate, Baltul cu Chisinaul, iar mai ales la tara, acolo unde,cica,  s-a nascut vesnicia, mii de tarani isi trimit muierele « LA » Italia ca sa aiba casa mai mandra  si mai  inalta decat a  vecinului, gard mai falnic  si mai trainic, fantana  mai adanca cu apa mai rece si mai potolitoare de sete, copii mai isteti decat ai vecinilor, sa le dea studii  de calitate,  neaparat sa fie « evropene », iar gospodina sa aiba  perdele mai frumoase si mai zorzonate decat cumatra vecina, sa aiba oi, vaci mai multe si cornute… Parca-mi aminteste refrenul asta de ceva… o fi si fudulia moldoveanului mioritica?

Per ansamblu,  e destul sa aterizezi pe plaiul moldav, nu mai putin frumos decat celebrele coline toscane din Italia, ( fac expres aceasta comparatie pentru ca peisajul e aproape identic) si sa ramai stupefiat de saracia dinaintea ochilor, o tara a nimanui, o tara FARA GOSPODAR, o tara lasata de izbeliste.  Oare colectivizarea sa fi avut sechele in mentalitatea si comportamentul cotidian al moldoveanului ? Incat acesta vrea sa fie gospodar doar acasa la el si doar in gospodaria lui, iar gospodina acestuia care  mai degraba ea il face BARBAT, pleca in strainataturi sa asigure bunastarea case, manata de aceasta fudulie nestavilita.  Sa se fi inradacinat atat de tare individualismul moldovean in ultimii 20 de ani, incat comunionismul  atat de in voga in SUA si UE nu are nici un sort de izbanda la moldoveni? Sa le fie atat de in cot de spatiul public?

Cert e ca, dupa 3 ani de absenta, m-am speriat de jungla buruienilor care a rasarit in curtea mea . Se pare ca pe ceilalti colocatari acest peisaj nu-i deranjeaza catusi de putin. Fiecare isi vede de treaba. Nici administratia cooperativei, care este platita  pentru a cosi vara buruienele si pentru a deszapezi iarna drumurile, nici agentul economic care demult coabiteaza cu noi si-si vede de biznesul lui linistit in "prestroika" de langa apartamentul meu. Nimeni nu s-a revoltat ca a ingradit drumul si sub ferestrele noastre a aparut inca o teresa  pentru betivii cartierului, care nu vor intarzia sa excrementeze si sa urineze  peretii blocului.  Nu-si va lua nici ordurile depozitate sub balconul meu : Da cum sa ma faca ea pe mine gospodina ? Doar nu e o chestiune de bun simt, pana la urma ? Nu mai vorbesc de locatarii soferii care-si parcheaza alandala masinele fara sa le pese ca mai sunt copii, ca mai sunt mame care nu pot sa zboare cu landourile peste bolidul parcat langa scara blocului. Sa respiram cu totii gazele de esapament, da si numa’ eu?

Si daca as veni cu idea sa strangem bani ca sa cosim jungla de buruieni, doar casa noastra e refugiul nostru, e calmul nostru, e bine starea noastra ? Sa presupunem ca voi bate la usa fiecaruia si le voi cere sa dea cat ii lasa inima. Se va incepe paducheala, bogatul va scoate ochii celui sarac ca el a platit mai mult si deci pe partea lui sa coseasca mai mult… da cine va cosi… etc. Asa dar… continuam , cu totii impreuna sa ne  delectam cu jegosul pesaj urban al terasei din fata blocului, a carei clienti fac pipi sub ferestrele noastre… sa ne intoarcem nasurile la fiecare pasaj, sa traim printre buruienele care ne acopera soarele,  vom lasa in continuare niste rable mai batrane decat independenta noastra Republica sa ne polueze aerul si sa ne irite plamanii.  Ca doar suntem gospodari!

Limba Română în Basarabia

           De la an la an, descopăr din ce în ce mai multe minunății despre această limbă tridimensională, pe care din clasa întâi m-au învățat să o  numesc – « ROMÂNĂ », chiar dacă poate îl sfidam pe Ilici cu steaua lui roșie  agăță la pieptul meu.

            Și în  vreme ce în clepsidra vieții se scurgeau  ultimele fire de nisip din zbuciumatul secol XX, pășind rapid în secolul XXI, unii moldovenii șopteau timorați, cu glasul strangulat aceeași limbă română, de frică să nu-i răpună lepra comunistă. Mai marii « boborului », înțelepții și « babahii » acestei veșnic pubere patrii și-au ars creierii inventând fel și fel de sintagme pentru această nenorocită limbă. Ba-i română, Șșșșșșșșșșșșșș ! că, nu-i « moldovenească », ba nu, să-i zicem de « Stat », să  împăcăm și lupul și oaia ! Chiar și acum, când, în sfârșit, patria rebelă și poporul respiră aerul libertății și al democrației, aleșii poporului se tem să îndrepte numele din « buchia legii » – Constituția Republicii Moldova,  din « moldovenească » în Română. Cu toate că, nici Mihail Bulgacov nu a reușit să demonstreze  științific că ar fi « moldovenească ». Între timp, moldovenii trăiesc o perpetua criza identitară, învrăjbindu-se frate cu frate,  tată cu fiu, vecin cu vecin, din cauza limbii.

            Dar oare cum se vede limba noastră cea de toate zilele din cosmos ? Nu știu, zău că nu știu. Dar în Europa ? Cel puțin francezii au facut pentru ei o revelatie ! Au descoperit o nouă limbă de origine latină - pe cea  « moldovenească » !!!! Și știți cum ??? Avem conaționali care au adus în Hexagon faima « limbii moldovenești » . Am avut surpriza să găsesc în mica publicitate pariziană traducători extrem de do(n/t)ați, adevărați poligloți, care vorbesc o limbă nouă( vezi anunțul de mai jos).

« Traductrice - Interprète en français roumain / moldave expert près la Cour d’Appel de Versailles. Traductions assermentées. Tél : 01 47 00 00 00 Portable : 06 60 00 00 00 viorica @ club-net.fr »

            Mai mult, sunt alții și mai ingenioși, care își etalează orgolioși în CV –urile lor, la rubrica limbi străine, de rând cu franceza, engleza, româna și « moldoveneasca », bineînțeles, având în dreptul lor magicul calificativ « excellent » ! Ce mai, adevărați poligloți !!! Imaginați-vă dacă frații noștri de peste Prut, ar putea avea nebunia să preia « strălucita idee » a moldovenilor.  Câte limbi ar apărea în CV-ul lor ? Română, aromână, ardelenească, oltenească, bihoreană, maramureșeană etc. Cu siguranță, ne-ar întrece în limbi !!! Nemaivorbind de francezi, care au 24 de limbi regionale și mult mai multe dialecte. Așa că, ar putea impinge prostia … până la paroxism.

            Mai exista o categorie de « ai nostri tineri la Paris », moldoveni, din talpa ,cu  « Diplôme de la Sorbonne », crescuți și educați în spiritul mitului limbii moldovenești care se azardeaza să sustina teoria moldovenismului pe culoarele universitare, polemizând cu tinerii francezi, inițiați puțin, sau mai mult în civilizația română. Aceștia rămân consternați, atunci cand li se prezintă drept dovada « indubitabila » a existenței « limbii moldovenești », «Dicționarul moldovesc-românesc »  a lui  Stati .

            Îmi tot frământ creierii și mă  întreb, de unde s-a luat la moldoveni  această rătăcire ? Vrem, nu vrem, fraților, trebuie să recunoaștem că citim și ne informăm puțin, vorba lui Dimitrie Cantemir : suntem lenesi la carte, și printre alte « cusururi care ne sluțesc » și ne dezbina, mai este  trufia și semeția. Defecte, care ne împiedică să cădem de acord și asupra limbii pe care o vorbim. Colac peste pupăză, seamănă discordie pe acest pământ românesc si minoritățile naționale care se simt ca la ele acasă, îndemnându-i pe localnici   « Sunteti moldoveni, trebuie să fiți mandri ! La ce va trebuiesc românii ? Ce limbă română?  Doar aveți limba voastră, nu-i  mai bine așa ? ».

            Nu trebuie exclus  faptul că această Frumoasă  Basarabie,  pământ românesc , vitregită de soartă, situată în calea tuturor primejdiilor a fost întotdeauna un câmp de bătălie chiar și pe motiv lingvistic. Scindarea aceasta lingvistică este rezultatul a mai multor dezastre ce-au zguduit această mână de oameni, nenorocindu-i , îndepărtându-i de adevar, condamnadu-i la o perpetua criza identitară. Deportările basarabenilor, epurarea  de către sovietici a intelectualității basarabene, politiciile țariste și sovietice de rusificare a populației din Basarabia de-a lungul secolelor XVIII-XX,  foametea din 1946-1947, colectivizarea forțată, dominația limbii ruse și culturii rasaritene în toate domeniile vieții,  chiar și în prezent etc. Mă mir cum de s-a mai păstrat dulcele grai moldovenesc, pe care le-au vorbit, fără nici o jena, ba dimpotriva cu o deosebita mândrie și Ștefan cel Mare și Sfânt, și Bădița Mihai și dascălul de la Humulești. 

            Unora le place să ne arate cu degetul, să ne blameze, noi basarabenii, un pumn de oameni, rupți de la sânul  Patriei-Mume, că nu vorbim bine limba română, că nu o vorbim curat ca la Brașov, că nu avem accent de București, dar totodată igonoră că limba noastră română a fost schingiuită, transcrisă în chirilică de pseodo-ideologi, promotori ai moldovenismului, care stăruiesc și astazi să ne bage pe gât ciudățenii lexicale precum: mîncătorie (sufragerie) lăbiuți (ghilimele), vărguliță (virgulă), nasnic (nazal), dentar (dintic), aeronăscător (oxigen), aeromăsurător (barometru), sîngurzburător (avion). După atâtea veacuri de rezistență  sub dominațiile otomană și rusă,  mă mir cum de LIMBA ROMÂNĂ MAI EXISTĂ ÎN BASARABIA !!!  Da e rusificată ! Dar EXISTĂ !  Cu toate că în urbe a cunoscut o rusificare fără precedent, moscalul a încercat și în mediul rural, unde câte eforturi nu a depus, nu a reușit să o deșanțeze. Cu toate că,  tot unele rusisme au penetrat limba română și s-au inoculat în vorbirea uzuala, ingeniozitatea moldovenilor nu a avut limite. Astfel,   « Marusea » diminutivul numelui propriu Maria le-au românizat în Marușca,  pe  « Petea » l-au transformat în Pechea, iar pe  « Fedea »  l-au rebotezat Feghea. Fenomen lingvistic care încă o dată demonstrează că limba este un organism viu și evolueaza. Nu știu, dacă aceasta evoluție este bună sau rea, rămâne ca oamenii de știință să se pronunțe. Bineînțeles, noi,  basarabenii  în continul nostru combat lingvistic ne-am fi pierdut fără bunătatea părintească, fără dragostea nemărginită de neam și limbă , fără promotorii limbii române, barzii, poeții și scriitorii basarabeni, regretații Grigore Vieru,  Lidia Istrati, Ion Vatamanu, Ion si Aldea Teodorovici etc. Mă întreb, oare câte decenii vor mai trece până se vor naște alți genii care vor cânta limba Română, tricolorul și latinitatea în Basarabia, care ne vor cânta nemurirea noastra și vor face noi legământe Domnului cel de pasare maiastră, Eminescu ??? Oare care vor fi următorii piloni ai constiinței noastre naționale , care  se vor lupta pentru libertatea limbii Române din Basarabia ? Oare cine le v-a cultiva dragostea față de această limbă « ca un fagure de miere »  urmașilor atâtor moldoveni plecați prin « străinătăți » ? Oare Francesca, Diego, Raul, acești pui de moldoveni dezrădăcinați  vor mai vorbi « pre limba mumei ? »

Cu această reflecție particip la concursul:http://www.blog-pentru-basarabia.ro/concurs-limba-romana-in-basarabia-premiu-500-euro-850/ Dacă v-a plăcut dragi prieteni și dragi cititori vă indemn să mă votați. Vă mulțumesc !

OFFFFF !

Autor poza: Alexandru Lupan

   Offffffffff Moldovencele noastre, cate inimi au rapus, cate suspine, cate minti prapadite,  cate capete intoarse… Cate ! cate ! cate … Cunoscute-n lumea intreaga ca fiind cele mai frumoase  pamantence gata sa daruiasca raiul unui strain...

     

       OFFFFFFFFFFFFFFF,  Moldovencele noastre, ce s-ar face fara ele economia noastra si asa prapadita  ca o caruta fara o roata, care schioapatand, sta la coada economiilor europene, poate si a celor bananiere.

       OFFFFFFFFFF ce s-ar face economia noastre, daca sex -turismul nu ar  aduce  bani-n tara, daca hoarde de italieni nu ar tabari la teresele din Chisinau, picandu-le ochii si salivand dupa un plex bine evidentiat, dupa niste picioare lungi de balerina a caror lungime nu se mai termina, dupa o pereche de chilotei tanga de culoare fuschia bine asortati cu blujii pe talie care discret, acopera niste fese indraznet de musculoase, dupa bronzul de catifea  facut de soarele de Zatoka, sau in cel mai bun caz al Kemerului, dupa coama balaie lasata  in bataia vantului de Ciocana, dupa oaza verde sau albastra din ochii moldovencelor naucitor de frumosi, dupa ochii negri ai brunetelor care ard, care topesc, care framanta …  care fac prapad!

    Ei si ce, daca lumea spune ca se imbraca ca niste parasute ! Ei si ce daca machiajul de seara corespunde si cu cel de zi, saptamanal, lunar, anual etc. Ei si ce daca zilnic se imbraca ca la nunta, cumatrie ! … Ei si ce daca nu stiu sa asorteze stilurile ! … Se mai intampla sa combinam o pereche de jeans sexy cu o pereche de pantofi LOUBUTIN de seara de toata splendoarea!

    OFFFFFFFFFFFFFFFFFF,  ce s-ar fi facut fara ele, fara  frumusetea moldava, biznesmenii moldoveni ? Exploatata la maximum in  lupanarele din Amstredam, Bruxelles, Paris ? Cum ar fi adunat acestia  asa averi colosale fara de frumusetea moldovencelor?

 OFFFFFFFFFFFFFFFFFFFF, ce ar fi facut Jereghi fara ele, muza marelui regizor? Nu ar fi scos un film misogin, despre depravarea lor, despre barbatii nostri care se sinucid de dor si din cauza betiei, tot din cauza lor, bata-le vina sa le bata!

 OFFFFFFFFFFFFF ce s-ar fi facut misogenii nostri, fara muierile lor « de la » Italia? 

Cine i-ar fi facut gospodari ????? Ce frantuzoiaca i-ar fi suportat, unui moldovean beat crita, putind a urina si sudoare  sa tranteasca cu pumnul in masa si sa-i porunceasca: « Ia-n , faaaaaaaa M-M-Ma-ru-sca, ia-n mai adi un ulsior di jin si mai puni’faaaaaaaaaaaa nisti’ galusti’ ! Amu ti-am zis, hristosu’ Mat’iiii !!». Cati pumni o fi luand ele in cap si tot stau cu Pechea, Ion, Feghea… da stau ca au copchii, ca li-i rusine ! « Da cum sa-ni’ las OMu ! Da shi o sa zica satu', da shi'o sa zica lumea !? »

   Da si acealea de la Italia, OFFFFFFFFFFFF ce-ar face fara ele turismul nostru in stare embrionara, daca nu ar  cara dupa ele vreun italian luat de sot? Cine ar mai vedea siturile turistice : Saharna, Tipova, Soroca, Orheiul  Vechi ? OFFFFFFFFFFFFFFF, ce s-ar face Moldova, fara aceste Muieri, plecate « la « italia, Irlanda, Grecia, Spania etc. ? Ce ar fi devenit populatie patriarhala – tata, fiu, frate, nepot, ginere, unchi etc daca nu ar fost dusi in carca  de aceste sarmane femei ? Ar mai face ei politica ?

   In acest sfarsit de vara le-am regasit, mai triste, mai trase la trup si chip, mai ingandurate ca niciodata… Aveti grija de ELE, dragi barbati !

P.S. Un singur regret am ca nu avem FEMEN a noastra in Moldova !

MOLDOVA : REVEDERE DUPA 3 ANI

      Marturisesc din inima, c-un dor nestavilit a pus stapanire pe fiinta mea. Un dor cumplit de tara in care m-am nascut, unde am crescut, unde am avut sansa sa cunosc cei mai frumosi si buni oameni, cu fetele si sufletele calde ca o paine abia scoasa din cuptor. Marturisesc ca mi-a fost dat sa vad numai in Moldova cele mai frumoasele toamne aurii,  cele mai frumoase lanuri de grau, a caror  spice priveau cu madrie  inaltul cerului azuriu si evident binefacatorul lor – Soarele de aceaasi culoare ca ele. Si aceasta imagine de vis o voi purta pana la apusul vietii mele.

 
     Insotitoarele de bord, imbracate elegant intr-o uniforma  rosie, cocheta,  ne-au intampinat c-un zambet candid la bordul  avionul Roma –Chisinau. Dincolo de blondul platinat (foarte in voga in Moldova si demodat in Occident), purtat de majoritatea moldovencelor, care fara ca ele sa vrea  le imbatraneste,  dincolo de dualitatea asta aiurita de a repeta neaparat instructiunele, anunturile, prezentarile de rigoare de la bordul aeronavei si in limba rusa, de dragul unor turisti rusi rataciti, am avut placuta senzatie sa ma simt ca acasa inca din Italia. Mi-am potolit setea c-un bun vin rosu si am gustat din savuroasele bucate moldovenesti care mi-au produs o adevarata euforie papilara. 

    La momentul aterizarii, excitarea revederii  s-a mai stavilit. O senzatie de pustiu, de strain, de gol mi-a eclipsat bucuria. Nu mai vorbesc despre platforma aeroportoara a carui asfalt ciuruit  nu a mai fost refacut cred ca din perioada sovietica, demarcatoartele aproape  ca lipseau, demult nu mai vazusera culoarea alba a vopselei, gazonul lasat in paragina, grilajele de fier care au si ele vre-o menire erau roase de rugina si foarte, foarte putine avioane, semn ca e putina miscare,  putini vizitatori, putina agitatie umana. Lamentabila priveliste – nici o suflare, nici un suflet. O senzatie terifianta de  pamant abandonat, inabitat, de-o tara orfana, pustie, fara de oameni, fara de viata. 

     La vama, da ma rog, si –intr-un stat mic ca Moldova aceasta trebuie sa existe, domnea o mutenie de mormant. Am dedus ca mainile pe care le agita vamesul din cabina, de fapt, erau o adresare  mie. La salutarea mea, poate prea amabila imi aruncase o privirea suspecta si rigida, iar surasul meu devenit de 3 ani banal era chiar  nepotrivit. Asa ca ii multumisem printre dinti, facandu-ma rapid nevazuta. Printr-un alt semn facut de un alt  functionar, am inteles ca am prioritate, de fapt ca mamele cu bebelusi au dreptul sa treaca fara rand. Deci, o urma de europenizare tot exista !!!  Asteptam bagajele, intre timp, la cativa metri departare,  niste vamesi in uniforme verzi, cu tradidionalele placinte-n cap,  stateau in picioare, cu bratele incrucisate, formand o coloana in jurul nostru si ne urmareau curios, dar vigilent. In momentul cand un calator carandu-si bagajul se apropia de coalona vamesilor ce semana mai degraba cu un alai de nuntasi, unul dintre acestia, mai zvelt, gesticula grav, indicand directia pe unde trebuia sa treaca proaspatul  aterizat, adica acei calatori care aveau bunuri de declarat.  La intrarea in sala de asteptare, se auzea larma celor de acasa, care se busculau tragand ocheade spre interior in speranta de-asi revedea mult asteptatul oaspete, fie  fiica, fiul, mama, rudele, prietenii etc. Erau frumosi, cei de acasa, imbracati festiv, cu flori in mana, emotionati, framantati de nerabdare si dor. Ce mai,  nu exista cred ca niciun aeroport in lumea asta care ar avea  o asemenea priveliste de sarbatoare. Induiosator si totdata foarte trist ! Strainii ar ramane mirati si patosul moldovenilor, le-ar parea usor exagerat si ridicol.
La vazul celor dragi, abia-si retineau lacrimile, sau dimpotriva le lasau sa se prelinga in voie pe obrajii lor fiebinti. Copii care  intindeau stingher buchetul de flori mamelor lor si acestea printre hohote de plans ii strangeau la piept, cine stie dupa cata vreme... 

SC. 56 (PARTEA III)

Poate nimeni nu mi-a remarcat absenta insipidei si nesuferitei mele persoane, inafara de diriginta. Ah, ce femeie … o femeie mai diforma nu am vazut niciodata in viata mea. Avea tenul de culoarea mortii, un galben inchis, vinetiu, un galben de ceara, avea o podoaba capilara prea bogata, prea mult par buclat pentru corpul ei minuscul, care-i facea capul foarte mare, era in total dezacord cu ea insasi. Avea mainele mari ca niste cause, pielea stravezie vinetiu-galbie lipita de oasele degetelor, le asociam cu mainele mumiilor faraonilor egipteni.

Imi aduc aminte ca-ntr-o zi cu iz de primavara ii povesteam despre ocuparea Basarabiei din ’40 de catre sovietici … maresalul Antonescu… , pactul Ribentrop-Molotov… pe care i-l povestisem mamei cu o seara inainte pana si cu virgulele necesare. Diriginta se uita peste geam aiurea, dusa de ganduri undeva aiurea. La un moment dat m-a intrerupt si mi-a zis ca nu poate sa-mi ridice nota la 8 (atunci notele se puneau in zecimale, mie imi lipseau cateva unitati). M-am resemnat. Peste o saptamana m-am inchis in veceu cu Stela si am barfit, atunci mi-am dat seama ca nu voi ajunge niciodata lesbiana.

Atunci, mi-am pus in gand ca parintii mei nu vor participa la balul de absolvire si ca acea seara va fi ultima nefericita din viata mea de adolescent. Si ca nu voi reveni niciodata sa invat in acea scoala blestemata. M-am hotarat sa nu revad pe Dalta cu franceza ei de balta. Insa, mi-a parut rau de domnul Constantin care ne punea muzica clasica si ascultand-o imi oferea o libertate aproape cosmica. Ma bucuram ca nu-l voi revedea pe acel Ivanov, care imi puse verdictul de retardata, pentru ca nu –mi placea matematica. Sunt curioasa, daca medicul l-ar fi incinerat in loc sa-l fi pus la pastrare pentru ca se nascuse prematur, ar mai fost el in acel moment in fata mea predandu-mi matematica lui dupa metoda represiva, asa incat sa-l urasti si pe pitagora cu tot cu teorema lui ?

Sincere multumiri Stelei pentru ca a fost alaturi de mine si pentru prietenia ei de atunci. Sincere multumiri si respect profund Dnei Matcovschi, Dl Efros, Dnei Tabara, Dnei Paladi, Dnei Calac.

SC. 56 (PARTEA II)

In fine, uram ruta 60, uram autobuzul de culoarea galbenusului de ou, uram rucsacul meu cu Lion King de preadolescent, uram puloverul de culoarea ciclamenului pe care mama l-a impletit toata iarna. Pe langa adolescenta mea, nesuferita varsta, se mai adauga greul anilor ‘93-’94, ani de dupa destramarea URSS. Pentru uniii, anii tuturor oportunitatilor, iar pentru altii anii pribegiei, pe scurt uram uram uram … aproape totul din viata mea de adolescent blazat. Aveam impresia ca eram gangania lui Kafka din Metamorfoza.

Unele colege mai rasarite carora le rasarisera mugurii de tate prin bluzele lor transparente si flocii in chilotii cu dantela, imi tot reproseau ca de ce nu sunt ca ele. Unele mai tupeiste chiar s-au apucat sa verifice in veceul fetelor ce am acolo ascuns la piept sau daca purtam sau nu degeaba sutienul. Alta si mai tupeista m-a apostrofat ca de ce nu am si eu acele scurgeri de la sfarsitul lunii care te fac femeie. Astazi, i-as raspunde ca nu sunt nici negresa sa le am pe la 9-12 ani si ca mai bine de mine, voi avea menopauza mai tarziu. Culmea a fost cand un puber, la inceput indragostit de mine care scria pe rigla mea X+doina = Love, fiziologic mai prapadit decat mine, mi-a pus un prezervativ de culoare roz bonbon pe banca si m-a intrebat in larma clasei, daca-i folosit ori ba ? Spre satisfactia gaunoasa a colegilor, am raspuns ca … na … i-i folosit, eu care nu m-ai vazusem niciodata prezervative si care eram virgina pana-n varful firelor de par. Iaka la auzul acestui raspuns toata lumea ce-a mai ras cu pofta, respectiv si cel cu capota. Ha-ha-ha saracul de el radea de mine, in fine, presupun ca la acea varsta falosul lui nu era bun nici macar pentru masturbare.

Imi aduc aminte de rolul meu nejucat al Anei Karenina de la serata de anul nou M-a impedicat sa ma arunc sub tren un coleg la lectia de educatie fizica. In timp ce jucam baschet a cazut peste mine, fiind cam obez mi-a strivit laba piciorului. Si asa schiopatand, acasa vrand sa excelez intr-o figura, am facut o pirueta si mi-am fracturat piciorul lovindu-l de coltul mesei A urmat … ghips si o luna de liniste in compania lui Tchiakovski. A urmat un fel extaz post -traumatic, desi aveam totul ca sa ma arunc sub tren si rochie azurie mama imi luase. Ghipsul ma salvase. Ma bucurasem nespus de mult ca nu voi mai roade si tine peretii din subsol in timpul discotecii de la scoala, privindu-mi colegii cum isi balanseaza stangaci corpurile pe acordurile lui Wind of change a lui Scorpions.

SC. 56 (PARTEA I)

Ma chinui de ceva vreme sa tratez acele amintiri vagi care-mi scapa printre degete. Ma tot chinui sa le coagulez in reflectii obiective si intr-o scriere inteligibila. Bizar e ca organismul meu are o reactie total adversa la institutia respectiva, scoala nr. 56. Devin amnezica, creierul se blocheaza si refuleaza undeva in matele incostientului acele clipe de teribil naufragiu al unui sarman pelerin, al adolescentului din mine prea fraged si prea fragil de atunci. De fapt, ori de cate ori eram obligata sa fiu in preajma acelei scoli sau ma aflam in sediul aceleia aveam nevoia stringenta sa–mi eliberez intestinul gros … (efectele adverse ale studiului de carte din 56)

Multi imi vor spune indiferent de experienta, amintirile de scoala si liceu sunt cele mai frumoase. Pe dracu, a fost un fel de temps de troubles de ma vie, un fel de tranzitie de dupa o catastrofa, care nu se mai sfarsea. O fosta prietena, o fosta colega, de fapt o insotitoate de bord in acea nefericita experienta, imi zicea : « Doina, parca am trecut printr-un lagar de concentrare !». Si are dreptate.

Venirea mea la 56 se datora mamei mele, care hotarase sa ma transfere din cartierul nostru in centru , intr-o prestigioasa institutie de invatamant mediu, reiesind din reusita mea scolara foarte buna (luasem locuri de frunte la olimpiadele de limba romana, istorie si biologie.) Transferul l-am suportat foarte greu. Din top am ajuns printre randurile mizerabililor detestati, pe de o parte de colegi si ignorati de profesori. Ma retrasesem in mine, si ma condamnasem la o mutenie de mormant.

Daca la liceul N.Iorga eram o clasa cat de cat omogena, avand parinti majoritatea intelectuali, la 56., majoritatea colegilor venisera cu velietati din liceul Mircea Eliade, iar parintii elevilor erau din toate clasele sociale : parveniti, bucatarese, vanzatoare, noii imbogatiti etc. Si asistam la inceputul procesul coruperii profesorilor. Se dadeau adevarate campionate de linge-n cur intre parinti. Or, e stiut ca-n lumea asta cunostintele nu se cumpara si cu de-a sila nu se da. Stiu ca e greu pentru un prof sa existe din mizerabila lui leafa, dar nici nu pot sa fiu de acord cu actiunele lor. Profii, au ramas cu mentalitatea planurilor cincinale : mult dar calitate proasta. Iar banii i-au corupt intr-atata incat au uitat ca misiunea lor e de-a fauri viitorul si s-au transformat in schiloditori de minti si suflete, scotand pe banda rulanta la fiecare absolvire : niste semialfabeti frustrati. Bineinteles, statului ii convine, e mai usor sa guvernezi prosti, decat niste culti rebeli.

va urma...

:(

Ingrozitor ! De curand, in Moldova se omoara simplu si tacut si la putini le pasa. Buletinele de stiri s-au transformat in odioase cronici de crime : « Doi tineri s-au sinucis la Seliste » ; « un tanar mort in fata blocului in care locuia » ; « Crima sau suicid?, Sezonul sinuciderilor? » ; « Un barbat s-a aruncat de pe viaductul din Chisinau ».

Moldovenii se crucesc o data, ca mai apoi sa-si vada indiferenti de cotidianul lor, de grijele lor. Formatorii de opinie din mass-media moldoveneasca, mai ales cei de la TV (ca multe mai sunt pe metru patrat !), producatorii, realizatorii, animatorii de emisiuni cu problematica sociala nu au consacrat un 5 minute acestui fenomen. Chiar daca au un subiect fierbinte si stringent de dureros si ingrijorator, chiar sub nas, ori nu-i inspira, ori nu le aduce raiting, ori nu le pasa, ori se fac ca ploua. Societatea civila tace si ea avand cu totul alte preocupari: drepturile homosexualilor, impartirea chilotilor politicienilor fumatori. Despre stat si asistenta lui social-economica, nu mai vorbesc . . . Se multumesc sa numere capetele sinucigase si sa le bifeze in statistici.

De unde atata lipsa de compasiune fata de semenii nostri ? Ce-i cu criza asta spirituala ? Cum a ajuns suicidul fenomen in Moldova, un popor destul de religios, judecand dupa procentul de incredere acordat bisericii? De ce Biserica TACE si nu-si ajuta enoriasii in prag de disperare? In schimb, dupa moarte, stie cum sa-i pedepseasca (ma refer la neoficierea slujbei pentru sinucigasi)! De ce comunitatii, vecinilor, apropiatilor nu le pasa? Cati oameni isi pun capat zilelor in afara Chisinaului ? In alte localitati din Republica? Unde sunt asistentii sociali, psihologii? De ce atat de multi tineri ajunsi pe culmele disperarii care au toata viata inainte decid sa o curme si inca atat de crunt ? Unde va sunt expertii, Domnilor formatori de opiniei ? De ce TACETI ?

BABUSHKA

Eram in piata centrala, in fuga cumparasem niste biscuiti, niste banane, “zamosei” cum ii numea ea. Ii placeau atat de mult… Se bucura copilareste de putinul pe care i-l aduceam. Se bucura din inima de… vizetele mele tot mai rare. Cu o zi inainte, fusesem in cimitirul armenesc sa contemplez vesnicia ca mai apoi sa-mi fac curaj sa-l vizitez pe El. Peste 3 ore eram la 200 de km de Chisinau cu Ea la mormanului lui.

In copilarie, cimititul din sat era locul interzis de ea. Nu o ascultam si fugeam intr-acolo, ghicind cu Tania povestile de viata ale celor plecati. Tineri, mirese, rude, bunei, parinti, copii pe toti in treceam in vizor. Spanzurat, inecat, impuscat, rapus de cancer ... erau durerea unui sat. Numai ca pe cand eram copil, de atatea ori urcata –n Cires, privind in jos … poate de atatea ori mi-am aruncat privirea nepasator peste mormintele din jur… Dar… nu aveam cum sa intuiesc ca la cativa pasi va fi mormantul LUI.

I-am cumparat coroana de langa cimitirul armenesc.

Cand murise El, Ea privi trist si zise ca nu-i place locul « E chiar la drum… » .

Trecusera 3 ierni de cand nu am mai vazut-o. Ultima data imi spuse la telefon cu vocea stinsa de lacrimi ca afara e frig, e urat si e mult noroi…foarte mult noroi. Azi langa ciresul de linga drum e si crucea ei...

EPISTOLA CATRE MOLDOVENI

Ma amuza copios articolele despre asa-zisii emigranti moldoveni. Jurnalistii din Moldova cand nu au despre ce scrie, scriu despre bietii emigranti moldoveni si le plang de mila, varsa rauri de lacrimi la gandul cat de rau le este conationalilor lor inafara.

Ma irita la culme dezmierdarile lor care practic au ajuns insulte; emigranti, migranti, gastrabaiteri si ma nedumereste ura asta pizmasa si fara margini a cetatenilor moldoveni aflati in muma patrie fata de noi cei dinafara. Or, e paradoxal lucrul asta, pentru ca tot din mila emigrantilor si pe spinarea lor traiti, caci daca nu ar curge banisorii din strainatate, subreda economie a Moldovei s-ar prabusi si populatia ar muri de foame.

Jurnalistii, la sfarsitul perlelor lor jurnalistice conchid grav : Tot e mai bine acasa ! NU NE MAI DEPLAGETI FRATILOR !!! In secolul XXI, in era globalismului, cand atata se vorbeste de mondialism, chiar nu vreau sa stau intr-un stat inchisoare, care mai mult decat Ucraina, Rusia, Romania, Turcia si Bulgaria nu-mi permite altceva sa vad. Vreau sa-mi largesc orizonturile, sa cunosc alte culturi. De ce ar trebui sa-mi reduc papile gustative la salat’ Olivie’ si «sileotka » ? Cand in lumea asta este atata diversitate.

De ce trebuie sa-mi planga de mila un vai-de-el de jurnalist care scrie titluri inepte gen : « Verona reconstruita de moldoveni ». Ma intreb de cand geniul moldovenilor in arhitectura a cucerit Verona milenara? Asa sunt de prosti italienii, incat sa-si darame edificile lor (unele dateaza inca dinainte de Chr.) in stil baroc sau stil renascentist inscrise in patrimoniul Unesco. E tare greu sa faci click pe wikipedia si sa vezi ce-i cu Verona asta. Sau e si mai greu sa vezi in DEX, semnificatia verbului « a reconstrui », ca poate totusi e mai potrivit « a renova ». Or, alte titluri trasnite « Un moldovean invata italienii sa faca pizza ». De rasul gainilor, de cand au ajuns moldovenii sa o invete pe mama pizzai si tuturor pastelor sa faca pizza mai bine la ea acasa.

Oameni buni, moldovenii nu doar spala podelele si le tin babelor si batranilor italieni, francezi intr-un cuvant europeni, de urat, dar sunt care studiaza, lucreaza, isi cumpara imobile, calatoresc, nasc, isi duc copiii la scoala, platesc impozite unui alt stat si beneficiaza de aceleasi drepturi ca si cetatenii UE. Intr-un cuvant TRAIESC !!! Sunt rezidenti ai altui stat si asteapta cetatenia. Cei care muncesc cu babe, pe santier, de ce sa le scuipati in fata si sa-i tratati ca pe gunoaie, ca uite spala fundul la babe si vai de ea e o biata menajera !!!. Si astia muncesc, NU FURA !!! A munci nu e rusinos. Si strainii sunt mai toleranti cu ei decat voi, cei ramasi acasa. De bietii migranti isi aduc aminte la alegeri, numai politicienii cand le trebuie voturile lor. In rest, sunt persoane NON-GRATA in tara lor!

Sunt moldoveni care nu au plecat de saracie, dar in cautare de perspective, de orizonturi noi, pentru o viata mai buna, pentru un viitor mai promitator, pentru un viitor mai bun copiilor lor. Si nu are nimeni dreptul sa le scoata ochii, ca-i bai, ca nu-s patrioti. La ce-mi serveste patriotismul ? Cand esti tratat de sclav, fiind inafara si adugand bani in tara, iti mai scuipa si-n fata. Cui sa-i fiu patriot ? Unor politiceini corupti ? Dinafara, per ansamblu, se vede mai bine cum arata Moldova pe glob. De ce ar trebui sa platesc pe sercivii de proasta calitate sume exorbitante de bani ? Pe produse care nu-si justifica costul ?

Moldova e o tara a speculantilor, unde toale din turcia se vand la preturi europene. Moldovenii au ajuns sa plateasca aceleasi preturi pentru produse si servicii ca si-n UE, numai da, calitatea e alta. Vedeti oameni buni, ca imbogatiti o anumita clica si va saraciti pe voi.

Moldova a devenit o destinatie exotica. De 1000 de euro, mai bine vad Taj-Mahal-ul din India sau ma bronzez in Republica Dominicana, si-mi dezmierd privirea cu turcoazul Oceanului Atlantic sau imi moi fundul in marea Caraibelor, decat sa vad saracia Moldovei, vamesii cu mutrele lor tupeiste, frecandu-si mainele in speranta vreo unui chilipir.

Nu le mai plangeti de mila bietilor migranti moldoveni !!! Ganditi-va la faptul ca Moldova se depopuleaza. Ganditi-va mai bine la cine va vor plati pensiile la batranete. ? Ce se va intampla cand remitentele vor scadea ? Ganditi-va ca pleaca cei mai buni, cei mai rezistenti ! Pentru ca tendinta e asta, multi « migranti » se vor stabili definitiv in tara gazda

Ma irita intrebarea : Da de ce nu veniti voi cu idei inovatoare acasa ? Sa ridicati din paragina Moldova ? De ce nu faceti investitii in Moldova ? Raspunsul e foarte simplu, pentru ca nu ai cu cine, nimeni nu vrea si nu te asculta. Pentru ca nu exista justitie. Te poti trezi in Moldova, tara minunilor, peste noapte fara casa, masina, si chiar fara afacere. Deorece, vreau pentru copilul meu o scoala mai buna, nu unde, se vand cunostintele la kg si se pun note dupa grosimea portmoneului, profesia parintelui sau dupa campionatul parintilor "linge-n-cur", unde nu trebuie sa mituiesc medicii pentru ingrijiri medicale elementare etc. Si apoi in cea mai saraca tara din Europa avem cei mai fuduli oameni din lume. De ai impresia ca ai de-a face cu cine stie ce mari personalitati care au luat premii Nobel, poate efectiv pentru prostie. Aroganta asta si fitele astea de doi bani, intrecerile astea socialiste de la nunti, cumatrii:cine are bani mai multi?Cine are masina mai luxoasa?, case mai colorate si etajate, ma scoate din pepeni. Extravaganta tipatoare si exhibitionismul smintit al papuselor noastre mai ales prin cluburi, barurile, pub-urile ma deprima, sincer.

Imi iubesc, mama, bastina, raul, fantana si nucul din gradina bunicilor, casa, prietenii ramasi acasa, huma si toamna Moldovei, Dorul, Doina, pe Vieru, pe Doga, pe Druta, pe Biesu si multe alte lucruri si oameni minunati pe care le are Moldova si niciodata nu voi uita de unde vin si ce sange curge in venele mele, dar haideti oameni buni sa fim mai buni, mai toleranti, sa ne deschidem orizonturile. Haideti sa invatam cuvantul SOLIDARITATE!