sâmbătă, 29 ianuarie 2011

BABUSHKA

Eram in piata centrala, in fuga cumparasem niste biscuiti, niste banane, “zamosei” cum ii numea ea. Ii placeau atat de mult… Se bucura copilareste de putinul pe care i-l aduceam. Se bucura din inima de… vizetele mele tot mai rare. Cu o zi inainte, fusesem in cimitirul armenesc sa contemplez vesnicia ca mai apoi sa-mi fac curaj sa-l vizitez pe El. Peste 3 ore eram la 200 de km de Chisinau cu Ea la mormanului lui.

In copilarie, cimititul din sat era locul interzis de ea. Nu o ascultam si fugeam intr-acolo, ghicind cu Tania povestile de viata ale celor plecati. Tineri, mirese, rude, bunei, parinti, copii pe toti in treceam in vizor. Spanzurat, inecat, impuscat, rapus de cancer ... erau durerea unui sat. Numai ca pe cand eram copil, de atatea ori urcata –n Cires, privind in jos … poate de atatea ori mi-am aruncat privirea nepasator peste mormintele din jur… Dar… nu aveam cum sa intuiesc ca la cativa pasi va fi mormantul LUI.

I-am cumparat coroana de langa cimitirul armenesc.

Cand murise El, Ea privi trist si zise ca nu-i place locul « E chiar la drum… » .

Trecusera 3 ierni de cand nu am mai vazut-o. Ultima data imi spuse la telefon cu vocea stinsa de lacrimi ca afara e frig, e urat si e mult noroi…foarte mult noroi. Azi langa ciresul de linga drum e si crucea ei...