Zile însorite la Paris. O feerie florală splendidă, păcat să stai în casă. Aşa că am ieşit niţel la plimbare, să descopăr tainele ascunse ale Oraşului Luminilor.;)) În metropola pariziană sunt câteva mijloace de transport public: Metroul, trenul, tramvaiul, bicicletele şi bineînţeles autobuzele. Destul de variat, nu? Am optat pentru autobuz, e lejer şi în plus dispuneam de timp.
Pentru a circula cu ele, bineînţeles trebuie să cunoşti relativ Parisul, îţi vine în ajutor şi harta. Cu acest mijloc de transport circulă mai mult bătrânii, licienii şi turiştii.
Atmosfera în autocarele franceze se distinge radical de cea moldovenească. În primul rând, toată lumea e foarte drăguţă, în special, când vrea să coboare, sau să-şi facă loc, cuvântul magic utilizat de francez este pardon, şi nu „dă-te wăi la o parte!” sau mai rău, să-ţi dea ghes cu coatele în spinare, semn cifrat că vrea să coboare.
Locurile destinate pasagerilor de vârsta a treia sau cu handicap sunt marcate cu anuţuri speciale. Totuşi, dacă nu ai ţinut cont de ele, fii pe pace îţi aminteşte şoferul. Nu prea vezi, tineri tupeişti cu privirea în golul geamului, care sunt aparent absenţi şi surzi, atunci când sunt rugaţi să cedeze locul unei bătrâne.
Autobuzul este dotat cu o camera video, astfel încât, conducătorul bus-ului poate vedea ce se întâmplă în interiorul vehiculului. Totodată, pentru a evita îmbulzeala sunt anunţuri de tipul „Rugăm să avansaţi în spatele vehiculului”. Pentru o călătorie, fie cumperi la intrare un bilet de la şofer, fie îţi validezi abonamentul la un aparat special.
Meseria de taxator a dispărut de foarte demult în Franţa. În Moldova, însă aceste fiinţe simpatice şi veşnic crispate, gata să înjure orice călător rebel, care sunt obligate să vocifereze – „Achităm taxa ”şi atunci când sunt muşcaţi de gerul iernii, pentru că în interior nu se încălzeşte suficient, şi în zăpuşeala verii.
Aceşti taxatori moldoveni, taxatoare, responsabili de ordinea publică în hârburile noastre de troleibuze de pe timpul lui Brejnev, nu renunţă la badăranismul tipic moldovenesc, care printre altele, în opinia mea îşi are farmecul său şi picanteria sa provincială, iată căteva replici –„Amu ţ’am zâs neruşânato, ieşi afară!”, „ Dă-te jios neobrăzato! „ , „Da şi ieşti cucoana, şi sâ nu ti imping, merji cu taxiul, dacă nu-ţi plaşi!”. Îmi amintesc de cantecul băieţilor de la „Grăieşte Moldoveneşte”- "Biletele la control". Vă îndemn să ascultaţi un cântec francez dedicat în anii '59 taxatorilor din metro, în interpretarea lui Serge Gainsbourg. Spre deosebire de controlorii moldoveni, cei francezi lucrau în condiţii mai precare, fiind privaţi de lumina zilei. Mai exact cum, citiţi traducerea piesei ceva mai jos.
Sunt taxatorul de Lilas
Băiatul ce vă stă în cale, dar căruia nu-i daţi nicio importanţă
Nu este soare sub pământ, nebunie , nu călătorie,
Ca să nu mor plictiseala, am în vesta mea,
Extrase Reader’s Digest,
În acesta scrie că băieţii o şterg la Miami
În timp ce eu, în fundul beciului
O fac pe zuavul
Se pare că nu există astfel de meserie,
Dar totuşi, eu fac găuri în bilete
Fac găuri în bilete, mici găuri, mici găuri, încă şi încă mici găuri
Mici găuri, mici găuri, mereu mici găuri
Mici găuri de clasa doua, mici găuri de clasa întâi .
Sunt taxatorul de Lilas
Pentru Invalides, schimbă la Opera
Trăiesc în inima planetei
Am în cap carnavalul de confetti,
Îl aduc până -n pat
Şi sub cerul meu de faianţă
Nu vad sclipind decât metroul de corespondenţă,
Câteodată visez, devaghez şi văd diluat
Şi-n ceaţă, la capătul cheiului
Văd un vapor care vine să mă ia
Pentru a ieşi din aceasta gaură, eu fac găuri,
mici găuri, mici găuri, mereu mici găuri.
Dar vaporul pleacă, iar eu deraiez
Rămân în gaura mea ca să fac găuri mici.
Mici găuri, mici găuri, mereu mici găuri
Mici găuri, mici găuri, mici găuri, mici găuri
Sunt taxatorul de Lilas
Arts et Métiers direct până la Levallois
M-am săturat de cloaca mea de canal,
Aş dori să joc pe însoţitorul de bord,
Să las şapca mea în vestiar.
Sunt sigur într-o zi eu voi pleca,
Şi voi putea evada în natură,
Voi pleca cu orice preţ pe şoseaua mare.
Chiar dacă sfârşitul meu va fi aproape
Totuşi voi pleca şi cu picioarele înainte .
Ai de ce să te ţicneşti,
Atunci când faci numai găuri, încă şi încă mici găuri
Mici găuri, mici găuri mici găuri mici găuri.
Atunci când voi fi băgat în groapă,
Nu voi mai auzi vorbindu-se de găuri
Şi că aveam mici găuri, mici găuri, mici găuri …