marți, 7 aprilie 2009

URA !!!! S-AU DEŞTEPTAT MOLDOVENII!

Se pare că moldovenilor le-a ajuns cuţitul la os, chiar dacă mămăliga nu explodează, la Chişinău e foarte probabil să se producă o revoluţie anticomunistă.

În aceste momente, noi moldovenii din străinătate ne aflăm în imposibilitatea de a fi conectaţi la evenimentele de ultimă oră, care se desfăşoară acasă. Nu putem să accesam site-urile din Moldova.

Am tot încercat pe parcursul zilei să accesez site-urile: www.protv.md, www.jurnaltv.md, www.unimedia.md, surse mass-media credibile, dar în zadar. SIS-ul moldovenesc se pare că îşi face bine treaba, atacând serverurile site-urilor de ştiri. În presă internaţională am găsit doar ştiri sumare, referitor la actualitatea din Moldova. Iar presa loială regimului comunist din Moldova ignoră evenimentele.

Totodată, banda lui Voronin încercă să îngrădească accesul presei internaţionale şi să inducă în eroare comunitatea internaţională.

Ieri la Paris, câteva zeci de tineri au protestat împotriva fraudării alegerilor de comunişti, aprinzând simbolic lumânări la statuia lui Mihai Eminescu din capitala franceză. Astăzi alte căteva zeci de moldoveni stabiliţi în Franţa vor picheta la 19 h, ora Franţei, Ambasada Republicii Moldova de la Paris. Vă propun să urmăriţi căteva ştiri vizavi de prostestele de la Chişinău, care au loc în acest moment.




Proteste în Republica Moldova: Zeci de mii de tineri protestează în Piaţa Marii Adunări Naţionale
Chişinăul fierbe. Peste 30.000 de moldoveni s-au adunat în acest moment, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Protestatarii cer organizarea unor noi alegeri parlamentare, acuzând guvernarea comunistă de fraudarea votului din 5 aprilie.

Sediul Preşedinţiei moldovene a fost incendiat, iar forţele de ordine au folosit tunurile cu apă pentru a stinge flăcările. Manifestanţii au spart geamurile clădirii Preşedinţiei şi, potrivit NewsIn, au pătruns şi în Parlament, unde au dat foc la mobilă.

Potrivit AFP, circa 30 de persoane au fost rănite în ciocniri şi au primit îngrijiri medicale. Conform Gândul, există informaţii neconfirmate că o persoană a murit.

O explozie puternică, urmată de fum alb, s-a auzit în faţa Parlamentului, iar protestarii aflaţi acolo au început să fugă.

Protestatarii din centrul Chişinăului au aruncat cu pietre şi ouă în clădirea Preşedinţiei, unde au spart câteva geamuri, iar apoi au atacat o maşină a pompierilor care venise şi se pregătea să-i dispereze cu ajutorul tunurilor cu apă.

Pompierii şi scutierii care fuseseră desfăşuraţi în zonă s-au retras, după ce protestatarii au devenit violenţi şi au preluat controlul asupra unei maşini a pompierilor.

Emisia posturilor de televiziune din Chişinău a fost întreruptă, potrivit unor surse. Pe durata întregii zile, posturile publice radio-tv din Republica Moldova au ignorat protestele din Chişinău, în timp ce posturile private nu pot fi accesate pe internet.

Principalul canal de radio din Moldova transmite muzică populară, iar site-urile de internet şi telefonia mobilă au fost blocate.

Protestatarii de la Chişinău au intrat în clădirea Parlamentului, de unde au scos mobilier căruia i-au dat foc la intrare.

Manifestanţii au spart geamurile Parlamentului şi au intrat în clădirea legislativului în faţa căruia nu mai exista niciun poliţist.

Forţele de ordine reuşiseră pentru scurt timp să-i îndepărteze pe protestatarii de la Chişinău din faţa sediilor Preşedinţiei şi Parlamentului, împingându-i către Facultatea de Medicină, dar protestatarii s-au repliat şi încearcau să recâştige terenul pierdut, înaintând către Preşedinţie.

Şase poliţişti au fost răniţi în urma ciocnirilor cu manifestanţii de la Chişinău, care contestă rezultatul alegerilor legislative de duminică.

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, al cărui mandat expiră marţi, se va adresa poporului prin intermediul televiziunii de stat astăzi, la ora 19.30.

Cel puţin 20 de persoane au fost internate în Spitalul de Urgenţă din Chişinău cu traumatisme şi plăgi pe care le-au primit în timpul protestelor, informează agenţia de presă Basa Press. AFP anunţă că peste 30 de persoane, civili şi poliţişti, au fost rănite.

Cel puţin 20 de persoane cu plăgi şi traumatisme au fost internate la Spitalul de Urgenţă, iar alte câteva zeci au necesitat ajutorul medicilor în urma protestelor din centrul Chişinăului. Potrivit Basa Press, medicii activează în regim de alertă.

Gheorghe Ciobanu, directorul Spitalului de Urgenţă, a precizat că starea pacienţilor nu este foarte gravă.

Majoritatea tinerilor au primit ajutorul medicilor necesar, unul dintre ei având nevoie de o intervenţie chirurgicală.

În spital este declarată stare de urgenţă

Medicii de pe ambulanţe au anunţat că cel puţin 50 de tineri au solicitat ajutorul lor, acuzând dureri şi semnalând traume.

Ambulanţele sunt blocate la câteva sute de metri de clădirile Preşedinţiei şi a Parlamentului şi nu pot interveni la timp la protestatarii care au nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit medicilor de la Serviciul de Urgenţă, câteva zeci de persoane au ajuns în stare critică din cauza întârzierei ambulanţelor, care au rămas pentru mult timp blocate în trafic din cauza protestelor.

"Un bolnav cardiac a făcut un stop cardiac şi nu a putut beneficia de ajutor medical la timp, din cauza că medicii au ajuns abia peste o jumătate de oră, fiind blocaţi în mijlocul drumului de protestatari", a precizat, pentru agenţia Basa Press, medicul coordonator al Serviciului de Urgenţă din Chişinău.

Zeci de mii de persoane s-au stâns în această dimineaţa în centrul Chişinăului pentru a cere repetarea alegerilor, considerând că acestea au fost fraudate de comuniştii aflaţi la putere.

Manifestanţii au spart geamurile clădirii Preşedinţiei şi, potrivit NewsIn, au pătruns şi în Parlament, unde au dat foc la mobilă.

Conform ziarului Gândul, există informaţii neconfirmate că o persoană a murit.

Manifestaţiile anticomuniste din Republica Moldova s-au extins la Ungheni şi Bălţi, două oraşe importante din ţară. Tinerii au ieşit în stradă pentru a acuza fraudarea alegerilor.

Pe de altă parte, potrivit unor surse politice, autocare cu susţinători ai opoziţiei - care voiau să participe la mitingul convocat pentru această dimineaţă în Piaţa Marii Adunări Naţionale - au fost blocate la intrarea în Chişinău.

Circa 30.000 de persoane s-au strâns în această dimineaţă în centrul Chişinăului pentru a cere repetarea alegerilor, considerând că acestea au fost fraudate de comuniştii aflaţi la putere.

Acţiunile au degenerat însă în ciocniri, soldate cu răniţi, iar liderii opoziţiei şi-au chemat din nou simpatizanţii în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi le-au spus că violenţele sunt provocări puse la cale de regimul preşedintelui Vladimir Voronin, al cărui mandat expiră astăzi.

Sediul Preşedinţiei moldovene a fost incendiat, iar forţele de ordine au folosit tunurile cu apă pentru a stinge flăcările.

Anterior, clădirea Parlamentului de la Chişinău fusese incendiată. Mai multe persoane au scos mobilier, căruia i-au dat foc la intrare. Geamurile Parlamentului au fost sparte, iar în faţa legislativului nu mai exista niciun poliţist. Forţele de ordine se retrăseseră în interiorul Parlamentului şi se baricadaseră acolo.

Sursa: Realitatea TV

luni, 6 aprilie 2009

MOLDOVENII – GROPARII PROPRIULUI VIITOR!

Am fost ieri la mult aşteptatele alegeri. La Paris era o atmosferă de sărbătoare. Din cauză tradiţionalului Maraton, ediţia a 33-a, care are loc în fiecare primăvară, circulaţia rutieră a fost perturbată. Avenue Champs-Elysées era închis ca şi alte câteva artere adiacente.

De fapt, debandada putea fi văzută chiar din intersecţie, unde este amplasată Ambasada Republicii Moldova – sute de mii de atleţi veniţi din toată lumea, îmbracaţi în fâşuri protective de culoare roşie, verde, albastră. Pe cealălaltă parte a baricadei, strigau suporteri euforici, balansând drapelele Franţei, Belgiei, Germaniei, Greciei, Italiei şi României. Maratonul - un pretext de a-şi demonstra solidaritatea şi unitatea naţională, de a se simţi mândri de naţiunea pe care o reprezintă.

Am fost şi eu rapid contaminată de acest suflu european. În faţa ambasadei vreo 60 de moldoveni, îmbracaţi ca de sărbătoare, surâzători, exhuberanţi şi optimişti. Mine de moldoveni ca pâinea caldă, aceeaşi bonomie moldovenească, acelaşi port şi stil vestimentar ca şi al moldovenilor de acasă, acelaşi grai de lemn, încălcit cu rusizme.

Pe feţele lor citeai un optimism timid, bucurie şi visare. Au venit ca şi mine să voteze viitorul, schimbarea asta nenorocită pe care o tot aşteptăm de 15 ani.
Pentru a-şi exprima votul garantat de consţituţia R.M., moldovenii au venit cu mic cu mare din toată Franţa (Era o tipă înaintea mea, întrebată fiind de unde vine, a răspuns din Grenoble.),familii de moldoveni venite din Spania etc.

Rezultatele ambasadei R. M. la Paris au arătat că majoritatea alegătorilor au votat cu PL şi PLDM şi un procentaj foarte mic cu comuniştii. Cred că votanţii, erau membrii corpului diplomatic, interesaţi să-şi păstreze fotoliile de diplomaţi.

În Italia, mama mi-a zis că era un haos în faţa sediului ambasadei, oamenii au venit să voteze de prin toată peninsula. Majoritatea, aflaţi acolo în rând, vociferau şi-şi exprimau favoriţii cu voce tare- Urechean , Filat, Chirtoacă - cine o fi, numai nu comuniştii!

În dimineaţa asta, am rămas terifiată, văzând rezultatele alegerilor. Scârbă, greaţă, repugnare, dezămăgire, neputinţă, oroare, pe toate le-am simţit laolaltă într-o ameţeală covârşitoare. Ce-i cu mâna aia de oameni care au rămas în Moldova, s-au smintit? De ce votează regimul criminal a lui Voronin? De ce vor să rămână în afara civilizaţei ?

Am vorbit cu o prietenă foarte bună din Moldova, ce-i drept alolingvă, o fată cultă, intelegentă. Ea visează s-o şteargă în Italia, pentru o viaţă mai bună. A votat comuniştii, pentru că îi e frică de schimbare, vrea să aibă gaz şi lumină acasă,iar părinţii ei salarii aşa cum sunt, dar plătite la timp. Nu a votat democraţii, pentru că aşa-zişii democraţi, ca Braghiş au fost la conducere şi nu au făcut nimic.

Mă întreb acum, de ce trebuie moldovenii să emigreze, să cunoscă supliciile şi capcanele emigrării şi numai după aceea să-şi schimbe mentalitatea?
Am vorbit şi cu fratele meu, are 17 ani şi e stabilit în Italia. Ieri, după ce a fost la biserica moldovenilor din Roma a plecat cu mama la Ambasada Moldovei din peninsulă. Regreta că nu a putut să-şi exprime votul. Azi-noaptea au tras o sperietură zdravănă – a fost cutremur în Italia. Dimineaţa o altă nenorocire... Mi-a spus Cristi, fratele meu: GATA CU MOLDOVA, NU MAI AVEM CE CĂUTA ACOLO!