ARRIVEDERCI – PROMOVARE ÎN FAMILIE

Acum o lună am avut ocazia să privesc la Paris, filmul artistic “Arrivederci”realizat de Valeriu Jereghi. Acţiunea a făcut parte din « marele turneu european » al regizorului moldovean.

Am ţinut cu dinţii să nu-mi exprim umila mea opinie de simplu cinefil, jurnalist şi în sfărşit de cetăţean al Republicii Moldova, dar în fine am clacat şi ţin cu tot dinadinsul să vă prezint rezervele mele faţă de această capodoperă moldovenească. Motivul - resimt o implozie puternică, plină de indignare pe care nu mai am puterea să o reprim. Asta cu toate că, majoritatea moldovenilor au rămas încăntaţi şi atinşi până la lacrimi de « «Arrivederci ».

În opinia mea « Arrivederci« e un film mut, cu toate că mesajul e de-a dreptul tulburator. Însă vreau să mă refer la partea tehnică a filmului. Îmi aminteşte de filmele sovietice pe care le-am vazut în copilăria mea, în alb negru, unde personajele se mişcau, unde nu exista dialog, erau doar două, trei replici.

Din nou, la maxim exploatate peisajele de la Orheiul Vechi, parcă în Moldova nu există sate pustii şi sărăcăcioase, abandonate de populaţia tânără, plecată în străinatate. Orheiul Vechi este un peisaj unic în Moldova, atipic localităţilor moldoveneşti. Slavă Domnului, în zonă există pensiuni turistice, un muzeu, mănăstiri rupeste. La urma urmei, ne mândrim cu Orheiul Vechi şi e păcat să-l prezentăm ca o localitatate mizerabilă şi sărăcăcioasă, acest lucru e deplasat de realitate şi e absolut anacronic.

Această expresie «La Moldova »,« La Italia« enunţată de mai multe ori în film mă scoate din minţi. Chiar dacă e foarte uzuală la moldoveni, este absolut necesar ca o greşeală de vorbire să fie utilizată şi într-un film artistic? Chiar suntem atât de imbecili?

În viziunea mea, realizatorul are o abordare misogină şi subiectivă. Un personaj din film povesteşte cum a plecat în Italia, în căutarea soţiei, pe care a gasit-o într-o casă de toleranţă, fiind protejată de un anume Don Piedro.

Tradus din spaniolă Don Piedro, ar veni Domnul Petru, pe când în limba italiană e Signiore Piero. Un alt personaj a carui consoartă e plecată în Italia s-a spânzurat. Sărmanii bărbaţi moldoveni!

Astfel, reiese că moldovencele plecate în Italia sunt nişte prostituate nenorocite, care-şi abandonează soţii şi copiii. Mi-a plăcut întrebarea unei funcţionare românce al Institutului Cultural Român de la Paris: în Moldova, numai femeile lucrează peste hotare, atunci, ce fac bărbaţii moldoveni?

Să nu uităm că aceste moldovence şi-au luat lumea în cap, au părăsit ţara din cauza sărăciei, pentru a asigura un viitor mai bun copiilor, o viaţă decentă familiilor lor. Să nu uităm că sunt scalve în casele italienilor şi că expediază mii de euro anual acasă!

Dincolo de divergenţele dintre sexe, la mijloc sunt copiii, aţi putea să-mi imputaţi. Totuşi filmul ar fi avut un impact mai mare, chiar şi la Bruxelles, dacă ar fi fost bazat pe un caz real, mai ales că avem destule drame din astea, sunt pline orfelinatele de copii abandonaţi.

Vizionarea filmului «Arrivederci » în capitala franceză a fost realiazabilă graţie Violetei Griţcan, preşedinte-fondator al Asociaţiei studenţilor din Moldova în Franţa, care şi-a asumat sarcinele organizatorice, fără a avea vreun profit. Violeta l-a contactat pe Jereghi, aflând despre sosirea acestuia în Occident din ştirile difuzate în Moldova. Ea a găsit sala şi ne-a adunat pe noi, câţiva moldoveni stabiliţi în Franţa, printre care studenţi, masteranzi, doctoranzi.

Ecranizarea peliculei a fost făcută fără mare fast, pe ecranul unui televizor mare, într-o sală a Institutului Cultural Român de la Paris.

Jereghi a fost primit cu entuziasm şi cordialiate de către compatrioţii săi. În schimb, noi(cel puţin eu şi încă căteva persoane ) am avut impresia că îl aveam, în faţa noastră pe un ditamai realizator hollywoodian de talia lui Martin Scorsese, atâta aroganţă emană persoana emeritului Jereghi.

O persoană din sală, care a făcut o şcoală de actorie, apropo una recunoscută în toată lumea, mi-a mărturisit că a lucrat şi i-au predat diverşi realizatori, actori fracezi, americani, italieni, care totuşi se distingeau prin simplitate şi omenie.

Aşa se face că, moldovenii suferă de o fudulie cronică, dacă vreţi boala vedetismului, probabil din cauza complexului de inferioritate, din cauza unui destin nenorocit, dar avem pretenţia de mari personalităţi a căror merite nu sunt recunoscute niciunde în lume, vorba ceea « Prostului nu-i şade bine, dacă nu e şi fudul«

"Arrivederci" ne-a plicitisit, plictiseala era starea generală din sală, vecinul meu a adormit, o tânără din faţă mea îi scărpina ceafa iubitului ei, la rândul său bărbatul mângăia gamba fetei. Asta în pofida, destinului dramatic a celor doi copii narat în film. Poate dacă în sală aveau să fie prezente vreo două mame care şi-au lăsat copii acasă, cu siguranţă vărsau o lacrimă.

În sfârşit, câteva aplauze stângace de la compatroţii săi. Apoi, Jereghi ne-a vorbit nouă nesimţiţilor de emigranţi ca un părinte dojenitor, acuzându-ne că ne distrugem viitorul acasă. M-am simţit penibil, în sala nu era nici măcar un moldovean în postura de părinte care şi-a abandonat copiii.

Jereghi a mărturisit că bugetul filmul a costat în jur de 10 mii de euro şi a fost filmat în 3 zile la Orheiul Vechi, iar editarea imaginilor a luat vreo două săptamăni. Scenarista peliculei e soţia realizatorului. Se vehiculează că ar fi mai mică decât soţul ei cu vreo 30 de ani.

Valeriu Jereghi s-a lăudat că filmul ar fi emoţionat până la lacrimi demnitarii Comisiei Europene, însă în Franţa filmul nu a stârnit mari valuri de admiraţie. Nici măcar nu a fost difuzat la televiziunele franceze, iar în presa scrisă nu a apărut vreun articol referitor la pelicula moldovenească. Asta deşi, în Franţa există televiziuni, precum ARTE, care difuzează filmele realizatorilor străini, evocând problemele stringente din societătea în care trăiesc. Până şi cineaştii iranieni, care au prezentat de curând drama femeilor din Iran sunt mai tari decât noi în arta cinematografică şi au avut succes în Franţa. Pelicula “Cercul", pe care au prezentat-o a fost produsă cu puţine mijloace financiare, însă a avut priză la public.