De fiecare dată, când un francez, din întâmplare sau nu , trecea pe culoar, ne privea surprins, având intenţia să ne întrebe, de ce facem rând la uşa apartamentului?
Sucombam de plictiseală, în sfârşit, mi-a venit şi mie rândul. Subit, a aparut bărbatul din hol care vorbea în franceză la telefon şi care anterior nu a avut bunăvoinţă să mă ajute să deschid uşa- fortăreaţă. Pe un ton blând, însă « grăind moldoveneşte”, Domnul a vrut să pară galant şi s-a scuzat, explicându-mi, că de fapt este un adevărat gentleman, şi cedează întotdeauna locul Domnelor, însă astăzi, din păcate e prea grăbit. Nu i-am replicat, am dat din umeri neputincioasă, dar abia m-am reţinut să nu râd, caci iată, iată că izbucneam, atât de caraghios mi s-a părut « gentileţea sa”.
În fine, intru în secţia consulară care măsura cel mult 40 m pătraţi. În faţă mea era un birou, la care stătea aşezat secretarul serviciului consular- un bărbat sub 30 de ani, fiind cam opulent.
Desupra capului său de diplomat, la loc de cinste, era atârnat portretul lui V. Voronin, care se uita încruntat şi ameninţător la fiecare moldovean ce intra în camera consulatului. Lângă peretele lateral erau un alt birou, destinat solicitanţilor de procuri şi ale altor acte pe care le eliberează consulatul.
În cameră era un copiator, un calculator, o imprimantă, un fax, un telefon, 3 scaune, două birouri - cam asta este mobila şi dotările tehnice ale secţiei consulare moldoveneşti la Paris. Pe birou, o duzină de broşuri înscripţionate cu îndemnuri patriotice: „Gândeşte-te Bine!”, „Făureşte viitorul la tine acasă.”, „Stop banii la ciorap”- se pare că ultima lozincă patriotică cheama moldovenii să facă investiţii acasă, adică, în Moldova.
Ambasadoarea extraordinară şi plenipotenţiară a Republicii Moldova, care ne reprezintă interesele în Republica Franceză, este fostul ministrul al justiţiei Victoria Eftodii. Mai mulţi moldoveni mi-au povestit ca este o gospodină înrăită, o gazdă extraordinară şi o bună cunoscătoare a limbii franceze. Cu toate acestea, probabil din cauza emoţiilor, respectabila doamnă preferă să citească discursurile sale în faţă demnitarilor francezi. Acest lucru s-a întâmplat şi de Ziua Independenţei săbătorită la Paris, tocmai în octombrie, când evenimentul era deja consumat.
Ambasada Republicii Moldova are un program lejer, diplomaţii transipră lucrând doar 3-4 ore pe zi. Iar puţinii moldoveni stabiliţi în Franţa, pe care i-au adus nevoile aici, sunt obligaţi să facă coadă, doar sunt obişnuiţi . . .
De sunat la ambasadă, bineînţeles în orele indicate pe afiş, nu are rost, e linia fără fir, nu vă agitaţi în zadar, nu va răspunde nimeni.
Site-ul Ambasadei e primitiv -http://www.ambassade-moldavie.com/. În pagina web sunt plasate exact aceleaşi anunţuri care atârnă şi pe uşa apartamentului misiunii diplomatice. Iar alte informaţii la care face trimitere site-ul nici măcar nu există.
Preţurile pentru eliberarea procurilor, paşapoartelor sunt destul de piparate. Spre exemplu, eu am avut nevoie de o procură simplă. În lista cu tarifuri scrie că perfectarea unui astfel de act costă 27 de euro, iar eu am plătit 44 de euro, de două ori mai scump decât la ambasada României. În preţ au fost incluse cheltuielile aferente, precum tuşul copiatorului, imprimantei etc. În plus, eşti obligat să treci pe la poşta mai întâi, pentru a plăti taxa pentru procură, care te costă încă 4 euro, 50 de cenţi. Asta pentru că ambasada nu eliberează facturi. Iar procura o ridici tocmai peste o saptămână, revenind la sediul ambasadei.
Totuşi cel mai scump îi costă pe moldoveni renunţarea la cetăţenia Moldovei sau perfectarea divorţul, între 180 şi 270 de euro, în fucţie de urgenţă.
Curios e că serviciile misiunii diplomatice moldoveneşti prestate cetăţenilor străini costă dublu. Preţul actelor eliberate în regim de urgenţă, la fel se dublează.
Informaţiile şi ele se vând, preţul uneia se ridică la nici mai mult, nici mai puţin de 27 de euro.
Iar dacă ai strălucită intenţie şi arzătoarea dorinţă să fii la curent cu toate activitaţile ambasadei şi vrei să stai la evidenţa statului nostru, trebuie să scoţi din buzunar 18 euro.
Rezumând calculele de mai sus, vreau să atenţionez că Curtea de Conturi a Republicii Moldova, în bilanţurile sale anuale a depistat o serie de cheltuili exagerate ale misiunilor diplomatice moldoveneşti din străinătate, inclusiv şi ale Ambasadei Republicii Moldova la Paris, bineînţeles finanţate din bugetul de stat, din banii noştri, ai contribuabililor. Asta cu toate că personalul diplomatic cumulează anumite meserii. Este vorba de femeia de menaj, sau şoferul ambasadei care este şi curierul misiunii. Acum îmi explic de ce visul unui funcţionăraş de la Ministerul Afacerilor Externe este să ajungă într-o misiune dimplomatică. Binecuvântarea e întradevăr dumnezeiască - un sejur îndelungat peste hotare, privilegii dimplomatice, iar beneficiile financiare pot permite până şi procurarea unui apartament în Chişinău.
a naibii de trist in ambasada aia, shi te simtsi ca la ei in salon, in + fara sa fi fost invitat... mare porcarie
RăspundețiȘtergere