Apartamentul ambasadei Moldovei la Paris

Ambasada Republicii Moldova este amplasată într-unul din cele mai boeme cartiere ale burgheziei franceze din Paris, arrondissment 16. E o zonă, unde trăieşte lumea bună şi unde preţul unui imobil se ridică la milioane de euro, iar pentru chirii se plătesc sume exorbitante.

Reprezentanţă diplomatică a celei mai sărace ţări din Europa se află pe strada Sfax, la doi paşi de binecunoscuta piaţă Victor Hugo, unde îşi au magazinele celebrele brănduri mondiale : "Cartier", "Cerruti " etc. Însă, sediul ambasadei nu arată nici pe departe, ca fiind al unei misiuni diplomatice. Aceasta ocupă un apartament la etajul 2, într-un bloc de locuit .

Am intrat în holul clădirii, aici era o uşă dotată cu un digicode, printre numele locuitorilor, un avocat, iar pe un buton scria secţia consulară . Apăs pe buton, nimic, uşa nu se deschide . Sun de mai multe ori, iarăşi nimic. În spatele meu, vorbea un domn la telefon în franceză, era atât de ocupat, încât nu avuse bunăvoinţă să mă ajute să deschid uşa aia blestemată. Ştiam eu, că fracezilor nu le stă în fire impoliteţea, dar probabil că bărbatul o fi făcând excepţie.

În sfârşit, din difuzorul digicode-ului s-a auzit ca din tunet o voce imperativă şi iritată : Nu mai sunaţi ! După care a închis, fără să-mi dea bineţe, fără măcar să-mi permită să spun ce vânt mă aduce la ambasada patriei mele. În consecinţă, cu mirarea întipărită pe faţă reuşesc să deschid uşa – fortăreaţă.

În interior, lângă palier văd două cărucioare pentru copii. Pe moment, mi-am amintit de căminele de la noi. Mi-am explicat, că poate o fi o creşă în bloc, ceea ce este puţin probabil, francezii sunt pedanţi şi pretenţioşi, mai ştii, mi-am zis eu : poate au ciudăţeniile lor. Urc scările şi surpriză ! Îmi văd concetăţenii stând cuminţi în rând . Un val de bucurie mă inundă, mă simt ca acasă.

Chiar dacă stai la Paris, oricât ai încerca, totuşi, nu poţi scăpa de acel dor nebun de ţară, de prieteni, de casă. Aşa că, mi-am frecat mâinele şi eram gata să stau la sfat cu cineva. Însă, elanul bucuriei mele a fost strârpit în câteva secunde. Moldovenii mei erau mai reci decât morţii, nici o vorbă, nici un semnal de atenţie la avansurile mele.

În rând stăteau vreo 15 moldoveni, câteva mame necăjite cu copii sugari în braţe, bărbaţi cu capetele pătrate, având aceeaşi tunsoare militărească, acelaşi stil vestimentar sportiv : un jeans, un pulover şi adidaşi. Pe scurt, exact ca şi concetăţenii noştri de acasă, nici o schimbare, nici un suflu franţuzesc în toată fiinţă lor. Ba mai mult, stăteau încruntaţi, cu minele crispate şi acide, iar din când în când, aruncau ocheade suspicioase în jur. Tăcere de mormânt şi plictiseală…

Un băieţandru flocos pipăia concentrat display-ul iphone-ului său, probabil ultima lui achiziţie. Un bărbat de vârstă medie, cu o fiziologie ceva mai opulentă, care avea pe inelar şi pe degetul mic, inele tip « pecetkă » , iar pe mână îi atârna o braţără groasă de aur, datorită acestor distincţii parcă era un erou din răketul moldovenesc al anii ’90 , stătea rezemat de perete şi discuta în şoaptă cu soţia sa. Nu a trecut mult timp şi au ieşit din apartamentul ambasadei doi diplomaţi moldoveni. Ne-au privit cu nepăsare fără să ne salute şi şi-au văzut de drumul lor mai departe.

Odată venite în Franţa, din păcate, moldovencele noastre fie fac menaj, în majoritatea cazurilor, în casele ruşilor, fie fac babysiting. Însă, acest lucru nu le împiedică să procreeze, chiar dacă stau ilegal în republica franceză, şi au o situaţie precară profesională, financiară aici. Instinctul matern, înainte de toate, chiar în orice condiţii, consider eu, precoce satisfăcut. Dar totuşi, moldovencele contribuie la demografia Franţei sau Moldovei ? Asta nu o ştie nimeni.

Parlamentul francez intenţionează să frâneze acest boom al demografiei, asemănător cu cel din anii’70. Astfel guvernul va obliga familiile franceze să aibă nu mai mult de 2 copii. Asta deoarece, potrivit statisticilor, la fiecare franţuzoaică revin 4 copii. Comparativ cu negresele care fac acelaşi lucru, venind în Franţa, se dedic maternităţii, moldovencele noastre nu primesc ajutoare financiare de la statul francez, din simplu motiv, că sunt ilegale, ceea ce nu le permite ca şi negreselor să stea acasă liniştite şi să-şi crească coconii. Apoi, şederea ilegală în Franţa presupune anumite riscuri : riscul de a fi expulzat cu tot cu copii din ţară şi e foarte greu să-ţi dai copilul la creşă sau să fie şcolarizat .

În schimb, iată rusoaicele îşi găsesc un alt rost în Franţa. Se căsătoresc cu cetăţeni francezi şi devin doamne cu acte în regulă. Cel puţin, acest lucru îl intenţiona rusoaica cu cetăţenia moldovenească, care a făcut coadă după mine. Era însoţită de viitorul ei soţ de naţionalitate francez, cu care nici măcar nu vorbea în franceză, ci în engleză. Ce mai contează? La urma urmei, limbajul dragostei nu necesită traducere.

Va urma ...