S-au uscat până și florile de gheață,
Iar iarna a incetat să mai respire.
Te-ai stins și ai plecat spre Ceruri,
Lăsându-ne cu sufletele sfâșiate.
În rugăciuni și cu durere întreg poporul te deplânge,
Încă un geniu a plecat, încă o stea a mai căzut.
Și-a îmbrăcat sărmana Basarabie vesmintele-i cernite
În doliu este …
La zbucium și durere condamnată …
Grigore, Mireasa ta rămâne văduvită,
Iar Mama Românie pustiită!
Tu le- ai cântat în poezie cu credință
Le-ai șters lacrimile necontenite,
Le-ai alinat durerea neplânsă,
Și le-ai trait supliciile răscolite,
D-un secol întreg vitregit.
Cu pietate, le-ai împărtășit destinul răstignit .
Grigore, neinfricat, ți-ai privit-n ochi dușmanii,
Ne-ai trezit mintea aburită de calomnie și minciuni.
Și adevarul ți-a fost sfeșnic,
Iar dupa moartea-ți regretată rămâne veșnic
Și un inconstestabil testament.
Tu ai unit poduri ce demult au fost arse
Și ne-ai trezit la limbă și alfabet latin,
Reaprinzndu-l pe Eminescu in inimele noastre.
Adio Tata al poeziei,
Adio suflare românescă pe pământ Basarabian,
Atinge calea nemuririi,
Inconsolabili, in urma-ți ai lăsat un fiu și un popor orfan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu