marți, 17 martie 2015

Sinceritatile pe care mamele nu le vor spune niciodata sau cum sa-ti traumatizezi copilul, invinuidu-l

  Pe mine  aceasta postare  m-a intrigat, dar m-a nedumerit si mai mult. E un fel de dedicatie pentru « eroizmul matern », sacrificiul si stoicismul cu care sarmanele mame indura chinurile facerii, dupa care cele ale maternitatii. Textul e scris de la persoana a III, fiind adresat unui copil in forma de reprosuri. Acest copil precis va incasa cel putin 5 ani de psihanaliza, atunci cand  va deveni adult sau de spovedit la biserica, in cazul in care e un  religios praticant. In primul rand, cred ca trebuie revazuta structura textului si de schimbat interlocutorul. Sunt o sumedenie de specialisti (psihologi, medici de familei etc,) care ar putea usura suferinta mamei sau sa o indrume cum sa aiba o maternitate fericita. Or, aceasta spovedanie  facuta unui copil este pur si simplu toxica, coplesitoare, culpabilizanta si in primul rand TRAUMATIZANTA, dragile mele mame!   Or, pentru copii parintii sunt totul! Sunt Universul si Dumnezeul lor. Ei gandesc diferit de noi. Si cel mai important de retinut, ei nu au capacitatea de a se indoi. Asemenea afirmatii i-ar face sa se simta vinovati si in consecinta nuli. Totul are solutii, inafara poate de moarte. Sa revenim la text. 

« Ea, totuși, și-a dorit acea ultimă bucățică de prăjitură. Înainte să apari tu, își permitea să mănânce orice, însă de când are un copil, totul îi revine lui. Mama va fi mult mai fericită dacă va vedea cu câtă plăcere mănânci. »

Ultima bucatica din prajitura data copilului, of ce jale! Se poate de cumparat o alta coptura sau acea mica bucatica poate fi impartita intre mama si micut. Astfel, el  va primi lectia de generozitate. Nimic nu o impiedica pe mama « egoista « sa-si permita sa manance acea coptura ca pe vremuri, atunci cand nu-l avea inca pe cel mic. 

  1. A durut-o foarte mult. Mamele resimt dureri foarte des, dar ele nu vor vorbi mereu despre suferința lor, spre deosebire de copii. A fost chinuită de grețuri, de dureri de spate, de lovituri cu picioarele în organele interne. Dar ce durere a tras când te-a născut. Ce durere simțea când o mușcai de sân, o zgârâiai și o trăgeai de păr. Când erai mic, a lovit-o din supărare, iar ea tăcea. 

   Practic orice durere are remediu. Greturile in timpul sarcinei, pot fi diminuate cu dulceata de ghimbir. De asemenea, unele alimente care provoaca greata pot fi evitate. Greturile sunt necesare unei femei. Femeia insarcinata e un fel de detector de alimente alterate pentru ca e tinta unor paraziti ca toxoplasmoza si odata molipsita ar risca sa avorteze fatul sau acesta sa aiba malformatii. Fatul nu poate lovi organele interne pentru ca se gaseste in uter. Durerile de spate pot evitate. Mai ales trebuie evitat surplusul de greutate.  Daca viitoarea mamica mananca normal si chiar poate face o activitate fizica pana in luna 6. Ea trebuie sa acumuleze cate un kg in fiecare luna, adica 9 kg la sfarsitul sarcinii. 

 E suficient sa alaptezi un copil pana la 6 luni, perioada cand apar primii dinti. Cred ca zgariiturile si sunt chiar asa de sangeroase si trasul de par a unui pici care miroase a laptic sunt suportabile. Surasul lui sincer te incarca cu energie pozitiva si te face sa uiti problemele de peste zi acumulate la servici.

Daca un copil loveste e o problema grava. Copii imita, fie imita un comportament, fie nu a facut-o intentionat. Mama trebuie sa reactioneze, numai sa nu taca. Daca explici copilului ca asa nu se face, atunci fii sigura ca o alta data viitoare nu va mai exista. Dupa afirmatia de mai sus, am impresia ca vai de capul ei, mamica care  e victima propriului copil. Apare intrebarea, atunci de ce l-ai mai adus pe lume, daca te victimizezi ? 
Potrivit acestui articol,in mod indirect,  copilul e un agresor, iar mama e o victima. O astfel de abordare este nociva pentru amandoi. Chiar daca exista dificultati, ele pot rezolvate. Exista atatea solutii. Nasterea unui copil e o minune, in primul noi renastem, renaste copilul din noi. E un izvor de amintiri din propria copilarie, despre cum au fost parintii nostri tineri, despre nazbatiile noastre. E o perioada plina de incercari, constiintizari, cautari si o experienta inedita in care ne desavarsim ca persoane si invatam atatea. E una dintre cele mai frumoase si inspirate perioade din viata unui om. Noi nu facem altceva decat sa ii insotim pe acesti pici spre autonomie. Iubitii pentru ca sunt minunele noastre. Surasul lor strerge orice urma de tristete:)))






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu