INGERUL MEU!

        Nu eram intotdeauna de parerea ca necazurile ma vor face mai puternica, si nu credeam ca dupa fiecare furtuna rasare soarele. Mai degraba, eram inclinata sa cred ca lumea plonjeaza intre doua extremitati. E ca o funie, situata la 100 metri de sol, unde, daca iti mentii echilibrul, ajungi la celalalt capat, iar daca il pierzi, cazi fulgerator, zdrobindu-te de pamant cu buna stire. In viata, cei slabi sau poate cei prea puternici comit pacate ireparabile, cand se afla pe muchie de cutit, il afronteaza pe Dumnezeu, traverzand pasajul interzis. Am fost si eu pe muchie de cutit, fiind gata sa sar in neant, luandu-mi ramas bun de la lumina, fara sa vreau sa stiu ce ma asteapta in viitor... insa, zadarnic. Aceea haltera impunatoare, agatata de gat, imi strangula respiratia, imi zdrobea inima si-mi ravasea cugetul. Nu mai aveam rabdare sa astept acel rasarit de soare incarcat de acea liniste senina, purificatoare si mult promisa.

     Ochelarii roz, de pe nas,  mi-au cazut pe la 15 ani, atunci am descoperit ca acea lume fascinanta si feerica se risipeste ca o ceata tomnatica, ca cei doi stejari -buneii mei, nu erau vesnci, slabiti de batranete nu ma mai puteau proteja, de tot raul  din lume. Nu mai puteam sta ascunsa sub corola lor binefacatoare, era timpul sa zbor in lume. Socul a fost zguduitor, parca deschiseram cutia pandorei si s-au asumitit fiarele pe mine. Am descoperit o lume  sluta,  decadenta, cinica, plina  de ipocrizie si  turpitudini, cu  reflectii aparente, antrenante intr-un dans lasciv si seducator al vietii. Un miraj, o oglinda stramba, unde hidosul se pretindea frumos si cruzimea si neomenia - o norma.  Ma intrebasem atunci, de ce bunicii nu ma invatasera sa fiu sireata, sa mint... pentru ca aparent acestea erau adevaratele valori, armele cu care se manca aceasta viata.

      Cunoscusem gustul amar al tradarii. Ori de cate ori, incercam sa decolez de pe pista vietii, imediat aparea o pana impovizata, zamislirea neroada a unui prieten - neprieten sau a unui "binevoitor" gelos pe mine si suparat pe viata, pe natura care l-a harazit hidos la suflet, mostruos la trup si cu o  minte infirma. Acum, inteleg ca fara povata scumpa si grijulie a bunicilor mei, de-a fi eu insumi in orice imprejurari, in orice  situatie, fie si  penibila, injusta, grea, chinuitoare, nu as fi razbatut. Fara sfatul intelept al mamei, de a crede in oameni si in Cel de Sus, in pofida tuturor circumstantelor, nu a-si fi reusit sa cred in mine. Fara credinta, as fi cunoscut o cale ratacita, si mai multi neoamenii mi-ar fi venit in intampinare, iar nefericirea lor, dar fi devenit si a  mea. Fara credinta, nu as fi reusit sa cred in mine si sa vad astazi de ce sunt capabila si pana unde pot sa ajung.  Sa cunosc ce inseamna dragostea  unui barbat adevarat, nu numai in pat, dar si in viata, in momentele de cumpana, culminante, vitregite de intemprerii  distrugatoare. Sa stiu ca exista  dragoste si fara adulter.  Fara  credinta nu as fi cunoscut adevaratele valori, insuflate mie de bunici, fara ea nu as fi reusit sa descern minciuna de adevar, sa ajung unde sunt astazi si sa am o comoara nestemata care e lumina ochilor mei, minunea mea, ingerul meu.

       Nu am crezut vreodata ca puritatea si profunzimea a doi ochi celesti iti poate sterge intr-o clipa toata supararea, nemultumirea, furia, nedreptatile cotidiene si oboseala acumulata poate timp de o zi, de o luna, de o viata. Surasul ei gingas, strengar te poate minuna, suprinde, te poate face sa-ti pierzi capul, sa uiti de toate punctele bifate in agenda si  sa te lansezi hipnotizat intr-un joc copilaresc de cand lumea, cum e  desenatul. Cata satisfactie citesti in acesti doi ochi micuti senini, puri si intensi! Cu cata candoare te cuprind si cata recunostinta iti arata. Nu am crezut ca somnul ei linistit de bebelus iti poate darui atata pace interioara si poate semana celor din jur atata armonie si beatitudine. Ca clipitul acestor gene lungi si dese de printesa, o aceste gene de vis, irizistibile care ar strarni neintarziat invidia tuturor straletelor, te pot face atat de neputincios, atunci cand insotite de o privire cocheta si nevinovata, dar si de un gest strengar, si  cand dintr-o gurita rosie ca o fraguta,  parca desenata de cel mai iscusit pictor renascentist rasuna o vocea clara, cristalina, dulce care iti cere insistent obiectul interzis pentru ea, pronundand  cuminte  cuvantul magic,  " Da!". Aceasta minune serafica si microuniversul ei de omulet neprihanit, aceasta fiinta care mai miroase a laptic, poate cea mai pretioasa, poate cea mai importanta si cea mai frumoasa din univers,  poate doar pentru mine si tatal ei, iti daruieste atata fericire nemarginita, atatea clipe de neuitat care  te fac cea mai puternica, invincibila, titanica, gata sa rastoni muntii, sa maturi ca o tornada tot ce-ti iese in cale,  sa culegi stetele de pe cer si sa le impletesti in buclele ei aurii de matase cu reflectii roscate, sa te duci la capatul lumii, sa strabati cele mai anevoiase cai pentru ea, pentru ingerul meu!