La 23 iulie, opoziţia a câştigat alegerile parlamentare anticipate, învingând comuniştii, aflaţi la putere din 2001. Aceasta trebuie să formeze guvernul,care la rândul său, va trebui să se afirme în faţa Moscovei şi a Bruxelles.
Moldovenii au demonstrat lumii întregi că şi-au luat destinul în mâini şi că nimeni nu-i va putea opri. În primii lor paşi din parcursul european, totuşi, ei sunt la fel de naivi ca şi românii, fraţii lor de peste Prut - în perioada anilor '90. Ei văd Uniunea Europeană ca un panaceu absolut, iar orice emisar de la Bruxelles ca un profet. Astfel, liderii opoziţiei ar putea face compromisuri contra proprei lor voinţe şi a alegătorilor lor, din simplu motiv că un oarecare birocrat sau politician al UE i-ar incita.
Bruxelles îşi pune mănuşi
În realitate, UE nu are o politică externă comună. Şi nu o va avea nici mâine, asta, chiar dacă tratatul de la Lisabona va fi adoptat. Italia, Regatul Unit şi Spania au ocupat Irakul, în pofida faptului că Franţa şi Germania s-au opus. UE nu a luat atitudine faţă de independenţa lui Kosovo; şase state printre care Spania, România şi Grecia au refuzat să recunoască autoproclamata republică. UE promovează fără descenământ principiul de soft power, adică un fel de putere de catifea. Ea nu afişează o poziţie tranşantă ca a Statelor Unite ale Americii, însă ademeneşte tiranii cu pronuneri flatante şi le mai dă, în plus, din banii contribuabililor europeni. De parcă, soft power a avut vreun efect asupra lui Voronin, atunci când au fost depistate o serie de iregularităţi în scrutinul de la 5 aprilie, dimpotrivă acesta a fost încurajat să semneze parteneriatul oriental cu UE, de altfel ca şi preşedintele belorus Lukaşenco, sau Hamas din Gaza. Bruxelles a reacţionat de o manieră timorată, când Voronin a impus regimul de vize cetăţenilor români, încălcând astfel acordul UE-Moldova. O Moldovă necomunistă ar supăra Rusia, iar UE nu o vrea.
Americanii repetă istoria
Senatorul american John Kerry a declarat: ”Moldova poate şi va deveni o punte între Europa centrală şi Europa de Est.” Un pod pentru Kerry semnifică unul solid,iar acest lucru presupune că Moldova nu se va alătura prea curând taberei occidentale.
Hillary Clinton, şefa diplomaţiei americane a publicat un comunicat referitor la alegerile din 5 aprilie, din care puteam deduce, ceea ce de fapt doream. Comuniştii au înţeles că de fapt americanii le elogiau guvernarea şi au folosit comunicatul în propaganda electorală. Ambasadorul SUA la Chişinău, Asif Chaudry, nu a vazut nimic grav, nici în fraudele masive de la 5 aprilie, nici în crimele, torturile, răpirile tinerilor din stradă sau violarea drepturilor omului. Astăzi, el o face pe mediatorul, întâlnindu-se când cu un lider politic de la Chişinău, când cu altul.
În 1990, SUA a încercat să reducă la tăcere opoziţia anticomunistă din România, reprezentată în aceea perioadă de partidul ţărănesc. Aceasta nu a avut acces la televiziune şi a deplâns doi morţi, 200 de răniţi şi devastarea birourilor sale. După alegeri, departamentul de stat i-a susţinut pe cei care au avut dreptate. Gravă eroare, căci abia după 3 săptămâni, din 13 până în 15 iunie 1990, regimul lui Iliescu a încercat să convingă, de fapt a adus minerii în masă la Bucureşti, distrugând partidele de opoziţie, presa liberă şi societatea civilă. Acelaşi departament de stat a publicat un comunicat declarând: „Acţiunele lui Ion Iliescu şi guvernului său au lovit în inima democraţiei româneşti.” În aceea perioadă, România era considerată ca un punte între Vest şi Est. De altfel aşa cum este Moldova considerată astazi şi pe viitor, - ca şi România - altădată, ca fiind unul dintre principalii aliaţi ai Washington-ului.
Rusia aşteaptă
Moscova l-a susţinut pe Voronin, dar nu făţiş, pentru a nu repeta eşecul său în Ucraina, unde reputaţia sa de mare putere a fost afectată de pierderea alegerilor în 2004 a candidatului său la preşedenţie Victor Ianukovitch. Pe de altă parte, după alegeri, oficialii ruşi au declarat că vor respecta voinţa alegătorilor din Moldova. Principala lor problemă este să găsească un interlocutor nou la Chişinău. Marian Lupu, preşedintele partidului democrat, conştient de faptul că Rusia are de spus cuvântul său, şi-a asumat voluntar această funcţie. Dorinţa dumnealui e firească, însă modul în care el încearcă să se distingă este un subiect al cauţiunii. El a început prin a cere public să înceteze „ românofobia” şi „rusofobia”. Astfel, el se situează la centru, pe când comuniştii sunt românofobi, iar liberalii rusofobi. Or, această afirmaţie este una inexactă, pentru că el pune pe picior de egalitate delirul antiromânesc al comuniştilor cu o rusofobie inexistentă în Moldova. Lupu cere ruşilor să înţeleagă că Moldova îşi păstrează neutralitatea şi nu va adera la NATO. Or, art. 11 paragraful 1 al Constutuţiei R.M. „proclamă neutralitatea permanentă.” Iar cel de-al doilea paragraf spune: „Republica Moldova nu permite dizlocarea trupelor militare ale altor state pe teritoriul său. ”, asta cu toate că armata rusă se află în Transnistria. Lupu este presat din exterior de faptul dacă Moldova va ieşi sau nu din CSI. În realitate, această problemă va disparea odată cu integrarea Republicii Moldova în UE, căci această nu poate fi parte, în acelaşi timp, în ambele structuri. Or, acest moment este îndepărtat: deocamdată Moldova doreşte să semneze tratatul de asociat cu UE, prima etapă spre statutul de candidat.
Deci, forţele democrate din Moldova ar trebui să constituie un guvern fără comunişti şi fără a ţine cont de presiunele din exterior. Ei nu au de ce să le fie frică. Învingătorii au întotdeauna dreptate. UE şi alte state discută doar cu guverne, iar la Chişinău, UE va negocia doar cu noul executiv democrat.
George Scarlat
Traducere: Doina Munteanu -Bucur
www.courierinternational.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu