La Conservatorul international din Paris, ea avea sa distruga de ciuda capacul pianului, in speranta ca va fi data afara. Calvarul ei s-a sfarsit la 17 ani, atunci cand a avut posibilitatea sa aleaga intre mai multe universitati americane pentru a-si continua studiile. Astfel, pleaca la Boston – „cat mai departe de parinti” – iar, cativa ani mai tarziu la New York, este angajata la un canal TV american. Intr-o perioada, se vedea facand o cariera jurnalistica la New York, avand ambitia de a face filme documentare. Americanizarea Sophiei a fost anevoiasa, din cauza radacinelor ei, chiar daca in SUA se simte ca pestele in apa si vorbeste fluent engleza - americana, totusi necontenit – „ eram nostalgica dupa URSS, dupa acel URSS al meu, care-mi apartinea ” risca ea, fiind constiinta de - „aceste cuvinte care ii vor revolta pe cei care au cunoscut inchisorile sovietice.”
Daca e sa vorbim obiectiv, Moscova detine astazi avantajul sa fie mostenitoarea timpurilor sovietice, de altfel mandra de acest fapt, care intre timp s-a transformat intr-un veritabil „New York din Est”, o metropola care traieste 24/24 si care ofera posibilitati incredibile de a face o cariera sau a dezvolta o afacere. Totusi, atunci cand Sophie se decide sa faca marele salt, primii care s-au opus au fost parintii sai: „de ce sa te arunci in gura lupului, atunci cand relatiile ruso-georgiene sunt tensionate?”
„Niciunde in lume nu ma simt mai bine ca la Moscova”, continua Sophie, care astfel isi regaseste amintirile din copilaria sa, camarazii de joaca etc. Multi din ei au fost recrutati de Russia Today, unde acestia contribuie la intretinerea unei atmosfere coloniale de vancata. Sophie primeste un salariu lunar de 10 mii de dolari, „bani cu care poti supravietui la Moscova”, povesteste ea facand grimaze. La servici, acesti tineri isi fac bine treaba, ridicandu-se la rigorile cerute, in privat, ei ironizeaza „mentalitatea de militian” a lui Putin. Intr-un fel, un pic ca pe timpurile URSS-ului.
Pentru Sophie, acest exercitiu de echilibristica s-a sfarsit subit la sfarsitul lunii august 2008. Ea se afla pe o insula din Grecia, cu telefonul inchis, fara radio, fara TV, cand a izbucnit conflictul ruso-georgian. Ea a aflat despre el abia cateva zile mai tarziu, aruncand privirea spre TV, intr-o camera a unui hotel din Atena. Si astazi, isi aminteste vocea stinsa a mamei sale, care din Paris i-a rezumat evenimentele ce au avut loc: „Misha (Saakachvili) a vrut sa anexeze Tskhinvali(capitala republicii proruse Osetia de Sud), sunt foarte multi morti. Rusii au reactionat imediat, lovind astfel intreaga Georgie. Ei ne-au bombardat, spunand ca tintesc doar obiective militare, totusi, sunt foarte multe victime printre civili.”
Revenind acasa, primul lucru pe care il face Sophie e sa includa TV, pe Russia Today, o panglica neagra in josul ecranului, pe care era enuntat „Genocid”, „Se facea referinta la victimele din Osetia”: Russia Today, ca si majoritatea TV-lor rusesti arata numai pagubele produse de armata georgiana si osetinii morti, trecand sub tacere distrugerile in urma contra-ofensivei rusesti”, îsi aminteste Sophie. Dupa o noapte nedormita, petrecuta in fata televizorului, plansa, ea apare in redactie, fata in fata cu sefa ei, din nou izbucneste in plans: Sophie nu vrea sa vorbeasca despre conflict, despre cine are dreptate si cine nu, ea vrea doar sa plece acasa. Ceea ce, sefa ei de origine armeniana a si indemnat-o sa faca. „Solidaritate caucaziana” rade astazi nepoata vulpoiului alb, evocand acel episod.
„ Mi-e rusine fata de prietenii mei osetini. Sufar impreuna cu prietenii mei georgieni, si nu stiu cum sa explic prietenilor mei rusi, ceea ce simt. Cum voi trai mai departe? ”, se indigna in acele momente de grea incercare Sophie, in jurnalul sau intim. Ea continua sa vorbeasca despre relatiile ruso-georgiene, despre „Misha” si despre Putin, despre sms pline de ura pe care le primeste de la nationalistii rusi, si care ii cer „sa-si faca valiza”. „Poporul meu si-a petrecut cea mai importanta parte din istoria sa masurandu-si puterile cu marele vecin rus”, spune ea, parca justifincandu-se. In pofida faptului ca Mikheil Saakachvili, l-a destituit pe bunelul sau, pana nu demult, tanara avea un fel de admiratie pentru „tanarul patriot, cu formare occidentala, care a venit sa schimbe tara”. La fel si pentru Putin, „pentru ca a ridicat Rusia”, insa imaginea sa de barbat dinamic si sexy s-a spulberat in ochii tinerei, imediat dupa ce acesta a inceput sa expulzeze georgienii din Moscova.”Un kagebechnik (membru KGB) ramane un kagebechnik, de stiut un om mediocru, pentru ca a reusit sa-i certe definitiv pe rusi si georgieni”, afirma Sophie cu o umbra de ura in privirea sa. „Trebuie sa fii cu adevarat cretin, ca sa crezi ca vei reusi sa recuceresti Tskhinvali, fara ca rusii sa miste. Si mai ales ca americanii vor interveni cu ajutoare. Nu, intradevar Misha, gandeste cu p*la sa. Intr-o dimineata s-a trezit cu erectie si a spus: Tineti-va bine, ma duc la Tskhinvali!” Aceasta imagine penibila pentru mandria georgienilor, „cu un presedinte pe jumatate debil, care se ascunde ca un sobolan de bombele rusilor”.
Ïn timpul razboiului din 1993 impotriva partizanilor primului presedinte georgian Zviad Gamsakhourdia, care era nationalist, „bunelul meu nu s-ar fi intors nici in ruptul capului, chiar daca exploda o bomba langa el”. In ceea ce il priveste pe Putin, Sophie ridica degetul spre cer, profetand ca acest razboi este inceputul pierderii Caucazului rus, „pentru ca nu cucerim inimele oamenilor, trimitand tancurile peste ei.” „Acum intelegi, de ce bunicul este eroul meu, idolul meu. Daca era dansul, nimic din toate acestea nu se intamplau. El are clasa. Cu cat il cunosc mai bine, cu atat mai mult il apreciez. M-am indragostit figurativ de el.”O dragoste vizibila si reciproca pe care Edouard Chevardnandze n-o ascunde pentru nepoata sa neastamparata, care din totdeauna a facut tot ce i-a trasnit prin cap. De exemplu, vulpoiul alb de la Tbilissi a marturisit ca niciodata nu a urmarit Russia Today, chiar daca Sophie lucreaza acolo, insa a fost auzit, spunand ca Sofiko „se descurca destul de bine”.
Sursa: Revista Médias
Text: Alexandre Lévi
Traducere: Doina Munteanu-Bucur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu