Ma chinui de ceva vreme sa tratez acele amintiri vagi care-mi scapa printre degete. Ma tot chinui sa le coagulez in reflectii obiective si intr-o scriere inteligibila. Bizar e ca organismul meu are o reactie total adversa la institutia respectiva, scoala nr. 56. Devin amnezica, creierul se blocheaza si refuleaza undeva in matele incostientului acele clipe de teribil naufragiu al unui sarman pelerin, al adolescentului din mine prea fraged si prea fragil de atunci. De fapt, ori de cate ori eram obligata sa fiu in preajma acelei scoli sau ma aflam in sediul aceleia aveam nevoia stringenta sa–mi eliberez intestinul gros … (efectele adverse ale studiului de carte din 56)
Multi imi vor spune indiferent de experienta, amintirile de scoala si liceu sunt cele mai frumoase. Pe dracu, a fost un fel de temps de troubles de ma vie, un fel de tranzitie de dupa o catastrofa, care nu se mai sfarsea. O fosta prietena, o fosta colega, de fapt o insotitoate de bord in acea nefericita experienta, imi zicea : « Doina, parca am trecut printr-un lagar de concentrare !». Si are dreptate.
Venirea mea la 56 se datora mamei mele, care hotarase sa ma transfere din cartierul nostru in centru , intr-o prestigioasa institutie de invatamant mediu, reiesind din reusita mea scolara foarte buna (luasem locuri de frunte la olimpiadele de limba romana, istorie si biologie.) Transferul l-am suportat foarte greu. Din top am ajuns printre randurile mizerabililor detestati, pe de o parte de colegi si ignorati de profesori. Ma retrasesem in mine, si ma condamnasem la o mutenie de mormant.
Daca la liceul N.Iorga eram o clasa cat de cat omogena, avand parinti majoritatea intelectuali, la 56., majoritatea colegilor venisera cu velietati din liceul Mircea Eliade, iar parintii elevilor erau din toate clasele sociale : parveniti, bucatarese, vanzatoare, noii imbogatiti etc. Si asistam la inceputul procesul coruperii profesorilor. Se dadeau adevarate campionate de linge-n cur intre parinti. Or, e stiut ca-n lumea asta cunostintele nu se cumpara si cu de-a sila nu se da. Stiu ca e greu pentru un prof sa existe din mizerabila lui leafa, dar nici nu pot sa fiu de acord cu actiunele lor. Profii, au ramas cu mentalitatea planurilor cincinale : mult dar calitate proasta. Iar banii i-au corupt intr-atata incat au uitat ca misiunea lor e de-a fauri viitorul si s-au transformat in schiloditori de minti si suflete, scotand pe banda rulanta la fiecare absolvire : niste semialfabeti frustrati. Bineinteles, statului ii convine, e mai usor sa guvernezi prosti, decat niste culti rebeli.
va urma...